Tinerii din regiune care se eschivează de la serviciul militar, riscă să fie sancţionaţi cu închisoare de la 3 până la 5 ani, a spus comisarul militar regional, Volodymyr Șvediuk. „Din păcate, mulți dintre cetățeni nu conștientizează faptul că apărarea patriei este o obligație civică pentru fiecare.
Avem 6,5 mii de persoane care nu s-au prezentat la comisariatele militare după primirea citației. Desigur, o parte dintre recruți au avut motive respectabile: boală, angajare la muncă într-un alt oraș, etc. Cu toate acestea, există și recruți rău-intenționați”, a menţionat Șvediuk. Comisarul militar amintește că pentru prima eschivare de la armată recrutul poate primi o amendă între 500-3.000 grivne. Dacă situația se repetă, persoana care se eschivează de la serviciul militar se poate confrunta cu răspunderea penală și privarea libertății între 3-5 ani.