La finele anului 2024, de sub auspiciile Editurii „Druk Art” din Cernăuți a ieșit antologia „Ilie Tudor Zegrea. Opera poetică”, îngrijită și prefațată de criticul literar Ștefan Hostiuc. Este rezultatul realizării Proiectului depus de Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți (coordonator de proiect Eugen Patraș), susținut de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Este o selecție din opt plachete de versuri de Ilie Tudor Zegrea, apărute în decursul a patru decenii de activitate literară: de la debutul editorial „Timpul ierbilor” (1977) și până la ultimul volum publicat în timpul vieții „Timp fracturat, greieri de seară…” (2017). Criticul literar și colegul de generație, Ștefan Hostiuc, explică chiar de la bun început că „Ilie T. Zegrea nu s-a risipit în zeci de volume, ca alți confrați ai săi, mult mai productivi cantitativ, ci a lucrat concentric, axându-se pe calitatea produsului poetic, mulțumindu-se cu cele câteva cărți pe care le-a publicat în timpul vieții, destul de subțiri, dar consistente”.
Din volumul de debut – „Timpul ierbilor” – au fost selectate douăzeci de poezii din ciclurile „Pe trepte de vis”, „Gând cu tine” și „Caiet ostășesc”. Antologia începe cu poezia „Eu Patria o cânt”, care a trezit multe discuții la ședința Reuniunii Literare Regionale din 21 mai 1975, când Ilie T. Zegrea a prezentat manuscrisul primei sale plachete de versuri. Ștefan Hostiuc citează din procesul-verbal al acelei ședințe, referindu-se la observația din recenzia istoricului literar, Oleksa Romaneț, comandată de Editura „Carpați”, care urma să includă manuscrisul în planul editorial. Autorul recenziei, „scrisă în cel mai veritabil stil proletcultist”, cerea o explicație: despre care patrie este vorba? Astfel tânărul poet a modificat titlul și în placheta de debut poezia a apărut cu titlul „Eu Patria Sovietică o cânt…”. Nu este o poezie pompoasă, declarativă. Chiar de la bun început Ilie T. Zegrea a dat dovadă că este un poet de factură lirică, profund și n-a fost ademenit în „templul temelor majore”. Sentimentul lui patriotic este sincer și firesc: „Eu patria o cânt atunci când spun/Cuvinte de lumină și iubire,/ Când frunza toamnei-n codru o adun,/ Când intru-n iarnă tânăr ca un mire”. Chiar și poeziile din „Caietul ostășesc” au o rezonanță lirică: „Cureaua armei-mi fulgeră pe umăr/ Și mersul mi-i de piatră, apăsat./ În gând până la tine pașii-mi număr/ Și mă găsesc mereu întârziat” („E ora”).
Fiind elev la școala din satul natal Sinăuții-de-Jos, în 1963 Ilie Zegrea a debutat cu versuri în gazeta „Tânărul leninist” din Chișinău, publicație foarte răspândită în acea perioadă în instituțiile de învățământ românești din regiunea Cernăuți. Una din poeziile semnate de elevul Ilie Zegrea era despre toamnă. În genere, toamna era anotimpul său preferat. Exact după 20 de ani de la acel debut, în 1983, la Editura „Literatura artistică” din Chișinău apare volumul „Navigator în septembrie”. Poetul-navigator revine în Sinăuții-de-Jos, de unde a pornit pe drumul creației și declară: „Sunt plin de-aceste dealuri curgătoare/ Ca un covor țesut cu iarbă vie./ Prin catedrala Toamnei trec cocoare/ Și-arinii-învaț-o lungă elegie” („La Sinăuții-de-Jos”). În poezia „A 34 elegie”, inclusă în acest volum, autorul declară: „…stau pe muchie de lacrimă și cuvânt/ Pregătit pentru o nouă și grea încercare”.
Mereu nouă și grea încercare pentru poet este cuvântul artistic pentru „a-și caligrafia sufletul”, după cum remarcă Ștefan Hostiuc. În 1986, la Editura „Carpați” apare cel de-al treilea volum semnat de Ilie Tudor Zegrea – „Crinul îndrăgostit”, apreciat de critica literară din spațiul spiritual românesc. În antologia „Ilie Tudor Zegrea. Opera poetică”, Ștefan Hostiuc a inclus circa 30 de poezii din acest volum, menționând că această carte urma să vadă lumina tiparului înainte de „Navigator în septembrie” (1983), dar manuscrisul a fost blocat de „politrucii” din Cernăuți. Referindu-se la valoarea estetică a creației lui Ilie T. Zegrea, alcătuitorul antologiei subliniază în prefață că „împărat peste toate florile cântate de poet în versurile sale este crinul”: „Din cel potop de flori înmiresmate,/ Urcând în taină trepte de baladă,/ Eu am ales doar crinul să mă vadă,/ Uimit de alba lui sinceritate” („Crinul îngândurat”). „Crinul, floarea regală a suveranilor Franței, semnifică, prin culoarea sa albă și prin parfumul său de o castitate senzorială, candoarea, puritatea, eflorescența erotică a ființei, scrie poetul Arcadie Suceveanu, un alt prieten și coleg de generație cu Ilie T. Zegrea. Dar el mai simbolizează și contopirea cu divinitatea, purificarea întru și prin dumnezeire. În poezia lui Ilie T. Zegrea aceste sensuri alternează și se contopesc, crinul reprezentând deopotrivă spiritualizarea eului, însemnul heraldic al Marelui Mister, vestirea unei voci din zone necunoscute, metafizice…”. Acum, când poetul veghează din ceruri, „sub bolta înaltă și curată”, capătă sensuri mai profunde cunoscutele lui versuri: „Îmbrățișează lacrima, adâncă,/ Că eu mă rog la floarea unui crin,/ Blagoslovind iubirea ta și încă/ Speranța unui suflet pelerin”.
Cam tot atâtea poeme au fost alese pentru antologie din volumul (antologie) „Singurătatea Apocalipsei”, apărut la Editura „Eminescu” din București în 1998, la seria „Poeți Români Contemporani”. „Ineditele din volumul „Singurătatea Apocalipsei” marchează o nouă etapă în creația poetului, imprimând lirismului o expresie gravă, crispată, cu irizări apocaliptice, scrie Ștefan Hostiuc. Personajul liric se retrage într-un spațiu al Singurătății, mânat de un Timp al decepțiilor, dezamăgirilor, deziluziilor”. În „Poem fără sfârșit” poetul afirmă cu durere: „Plouă apocaliptic sau chiar ninge/ Mult mai alb ca oasele de crin/ Și în lampa veacului se stinge/ Chip de înger tras dintr-un suspin”.
Antologia „Ilie Tudor Zegrea. Opera poetică” se încheie cu mai multe poezii inedite, scrise de poet pe patul suferinței. Autorul presimte înălțimea prin Cuvânt: „Amintirea zborului îmi crește aripile unei zodii străine,/ Cu înălțimea noastră prin Cuvânt, cât ar părea de greu…/Mă rog ție, clipă topită-n miresme, cu miruite suspine,/ Înălțătoare și frumoasă va visul lui Dumnezeu…” („Vin la Tine, Doamne…”). Însăși antologia operei poetice a lui Ilie Tudor Zegrea ne oferă clipe înălțătoare de delectare estetică. Or, după cum afirma Arcadie Suceveanu, lui Ilie Tudor Zegrea „nimeni și nimic, niciodată, n-a reușit să-i smulgă Graalul în care ține ascunsă taina Poeziei”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.liberti.com