Clopoțelul sună în regim online. Sărbătoarea „Ultimul clopoțel” la Școala medie nr.10 cu limba română de predare din Cernăuți

02-01-01-35-1170x700

Actualul an de învățământ s-a încheiat în regim online. Și ultimul careu solemn pentru elevii clasei a 11-a, care urmează să primească atestatele de maturitate și să-și înceapă drumul de sine stătător în viață, s-a desfășurat în dimineața zilei de astăzi tot în regim online. Totuși, a fost o sărbătoare, chiar dacă au lipsit buchetele  de flori, retrăirile și bucuriile firești exprimate pe fețele absolvenților, profesorilor și părinților. O sărbătoare pătrunsă adânc în suflet, iar filmările făcute cu străduința unor foști elevi pot fi vizionate oricând de absolvenții de astăzi.

Elevii clasei a unsprezecea de la Școala românească din suburbia Roșa a Cernăuțiului s-au pregătit minuțios pentru această sărbătoare. La fel și diriginta lor, Cristina Ceagoreanu, precum și prima lor învățătoare, Aliona Fediuc. Ambele sunt foste eleve ale acestei școli. Iar Aliona Fediuc, revenind la școala natală în calitate de învățătoare la ciclul primar, i-a învățat să scrie și să citească anume pe elevii care astăzi au ajuns să fie absolvenți.

Chiar dacă urările de drum bun și luminos în viață, adresate de către direcția și profesorii școlii actualilor absolvenți, au răsunat în regim video ele sunt la fel de sincere ca și cele care ar fi răsunat la careul festiv real. Ele și-au găsit răsunetul viu în inima acestor tineri, care se vor mândri că au învățat la Școala românească de la Roșa, școală cu bogate și frumoase tradiții cărturărești.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий