La 23 noiembrie în Ucraina sunt comemorate jertfele Foametei din 1932-1933, precum și Foametei din 1946-1947. Populația din nordul Bucovinei și Basarabiei au cunoscut urgiile foametei din primii ani postbelici, care, de asemenea, a fost organizată special de regimul totalitar pentru a forța înscrierea țăranilor în colhoz. A avut de suferit în timpul foametei și copilul Dumitru Gorșcovschi, viitorul sculptor.
El a creat şi un monument al jertfelor foametei, care așa și n-a fost ridicat, deși a fost menţionat la concursul regional. Sculptorul de etnie română, Dumitru Gorşcovschi, a plecat în lumea celor drepţi fără să-şi vadă realizată ideea şi nu se ştie dacă, în viitor, un asemenea monument va apărea în ţinutul nostru. Deşi merită să fie înălţat, cu atât mai mult că autorul însuşi a îndurat foame. În „Cartea Naţională a Memoriei jertfelor Foametei din anii 1932-1933, 1946-1947 din Ucraina. Regiunea Cernăuţi” el a plasat o reproducere a modelului monumentului şi o amintire despre acele vremuri de restrişte: „Cocorii agitaţi sunt un simbol al suferinţelor bucovinenelor de teroarea stalinistă şi foametea artificială. Ideologia „părintelui de la Kremlin al tuturor popoarelor” a fost aceasta: „Pentru a distruge speranţa, trebuie să fie distrus prin foamete viitorul ei – copiii”.
În anii 30 a avut loc genocidul în Ucraina… Iar în anii 40 „ciuma stalinistă” a cuprins regiunea Cernăuţi. Împotriva populaţiei paşnice din ţinut au început raidurile de represalii ale enkevediştilor şi „stribocilor” locali. Fiind în stare de ebrietate, pe timp de noapte, cu arme în mâini grupa operativă umbla pe la casele oamenilor, îi scopea afară pe stăpâni şi familii întregi – de la mic la mare – erau deportate în Siberia, la Onega, în Kazahstan la munci silnice şi rar cine se întorcea de acolo după zeci de ani. Majoritatea lor erau sortiţi pieirii. În afară de aceasta, reprezentanţii „noii orânduiri” luau cu forţa de la ţărani produsele alimentare, măturau chiar urmele de făină ce mai rămâneau. Nu se ţinea cont de faptul că oamenii s-au achitat cu statul la colectările de pâine. Astfel bătrânii neputincioși şi copiii mici rămâneau fără pâine.
Doctrina stalinistă a foametei artificiale, aplicată în Bucovina de Nord, nu a ocolit nici satul meu de baştină Voloca, raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi.
Pe atunci eu, un băiat de şase ani, alergam la fostul ogor al bunelului meu, cu care eram obişnuit (cu timpul el a devenit averea colhozului), pentru a strânge spicele care au rămas ici-colea pe mirişte, după ce trecuse tractorul cu agregatele de recoltare. Miriştea îmi înţepa până la sânge tălpile goale. Însă nu simţeam nici o durere. Sufletul se bucura de spicele adunate. Visam că voi veni acasă cu o traistă plină de spice şi împreună cu bunelul Matei le vom scutura de boabe, le vom măcina cu râşniţa, iar bunica Veronia ne va coace un colăcel.
Însă visurile mele de copil despre colăcel s-au spulberat pe neaşteptate. În faţa mea apăru pe cal negru paznicul ogoarelor colhozului, Pavel, cu obrajii roşi de băutură. El era groaza copiilor din sat care căutau cu speranţă pe mirişte spice. Am încercat să fug de el, însă m-a ajuns şi m-a lovit cu măciuca în spate, mi-a luat traista cu spice şi a aruncat-o sub tractorul care ara câmpul nu departe de noi.
Plângând de durere şi de amărăciune, mă zvârcoleam pe pământ. În acele momente de asupra mea, în înaltul cerului albastru roteau un cârd de cocori, de parcă doreau să mă ia pe aripile lor şi să mă ducă în alte zări, unde nu este foamete şi fărădelegile celor de la putere”.
Aceşti cocori-salvatori au devenit un element plin de semnificaţie în compoziţia monumentală pe care visa s-o lase generaţiilor viitoare sculptorul cernăuţean, Dumitru Gorşcovschi. Poate nu s-au dus definitiv pe calea neîntoarcerii ca şi creatorul lor? Răspunsul la această întrebare îl ştiu doar acei, care se pregătesc să ridice monumente întru comemorarea jertfelor regimului totalitar odios.
Vasile Carlașciuc