Teatrul Municipal Matei Vișniec Suceava a inițiat o colaborare cu Teatrul Dramatic Olga Kobileanska din Cernăuți, organizând astfel primul turneu internațional al Stagiunii 2019-2020.
Pe 26 septembrie actorii suceveni vor juca, pentru comunitatea românească dar nu numai, pe scena teatrului cernăuțean, spectacolul „Noapte bună, tăticule!”, în regia lui Alexandru Grecu. Acesta va fi doar primul pas al colaborării dintre cele două instituții teatrale, care presupune un schimb de spectacole și o intensificare a relațiilor culturale dintre cele două regiuni.
Astfel, reprezentanți ai Teatrului Municipal Matei Vișniec Suceava s-au aflat joi, 8 august, la Cernăuți: Matei Vișniec, dramaturg și jurnalist, Carmen Veronica Steiciuc, director general TMMVS, Alina Mihăescu, director general adjunct al TMMVS, Angela Zarojanu, consilier locali și președinte al Comisiei pentru cultură din cadrul CL Suceava și regizorul Sandu Grecu, de la Chișinău.
Delegația românească, însoțită de conducerea Teatrului Dramatic Olga Kobileanska Cernăuți, a fost primită la Consulatul General al României la Cernăuți, de către consul general Irina Loredana Stănculescu.
De asemenea, au fost prezenți regizorul Radu Ghilaș și scenograful Sebastian Rațiu, doi artiști români care montează chiar în aceste zile la teatrul din Cernăuți spectacolul „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele” de Matei Vișniec.