Domnul Alexei BORDEI a copilărit la Corjăuţi, sat din apropierea Lipcanilor, cu vii şi livezi. Ori de câte ori ia vorba despre băştina sa, neapărat îşi aminteşte de dărnicia pomilor fructiferi şi de soiurile alese de poamă — mândria localnicilor. Ascultându-I, ai impresia că este un pasionat pomicultor sau viticultor. însă, în realitate, are diplomă de inginer.
— În anul 1972, după absolvirea Institutului Politehnic din Chişinău, am venit la Cernăuţi, la Uzina „Graviton”, care era încă în construcţie, spune veteranul întreprinderii. În cartea de muncă am o singură notiţă. La „Graviton” am lucrat toată viaţa. După ce am ieşit la pensie s-a închis şi uzina. Reiese că istoria ei coincide cu biografia mea de muncă.
Trecând de câteva ori pe zi pe lângă fosta uzină, simte în inimă tristeţea din geamurile enorme şi acoperite cu un stat gros de praf. Iar clădirea în care s-a aflat secţia sa a devenit un magazin modern — „Ecuatorul”. Comerţul ocupă fostele spaţii de producţie şi aceasta nu-l prea bucură pe inginerul veteran. Am văzut cum îi radia bucuria pe faţă, când pe una din clădirile părăsite ale uzinei a început să funcţioneze o nouă întreprindere.
-Au păstrat şi denumirea, şi marca comercială a „Graviton”-ului, a observat domnul Alexei.
Ca tineri specialişti, soţii Alexei şi Maria Bordei au primit apartament în primele blocuri de locuit, construite pentru muncitorii uzinei. Doamna Maria, originară din Cobolcin, raionul Secureni, a lucrat în calitate de contabilă la „Graviton” până în ultima zi a funcţionării lui. Fiind la pensie, soţii au lăsat apartamentul fiului mai mare, Andrei, şi s-au mutat cu traiul într-o casă la sol, cu şase ari de pământ în preajmă — „norma tradiţională” pentru pomicultorii amatori. Chibzuinţă, simţul de gospodar, simţul măsurii şi al frumosului le-au ajutat cuplului Alexei şi Maria Bordei să creeze pe un povârniş al Horecei un adevărat „colţ de rai”. În casă au toate comodităţile ca la bloc, iar în mica grădină cresc meri şi peri de soiuri deosebite, arbuşti fructiferi, pomuşoare, zarzavaturi şi flori, iar cei câţiva butuci de poamă formează o arcă vie de la poartă până în pragul casei. Ea îi aminteşte gospodarului de podgoria bunelului său din Corjăuţi. Iar stejarii falnici din apropierea Prutului protejează această minunată grădină de vânturile reci.
Tihna sufletească şi armonia din familie se asociază cu priveliştea încântătoare, creată de mâinile soţilor şi a fiilor lor, Andrei şi Vasile. Întradevăr, omul sfinţeşte locul…
Vasile CARLAȘCIUC