O delegație a Comisiei românilor de pretutindeni din Senatul României va face, în perioada 28-31 august, o vizită de lucru în nordul Bucovinei (Ţinutul Herţa, raionul Storojineţ şi
or. Cernăuţi), Ucraina.
Delegaţia, condusă de senatorul Marcel Bujor, preşedintele Comisiei românilor de pretutindeni, va avea întâlniri cu reprezentanţi ai Administraţiei Regionale de Stat din regiunea Cernăuţi, cu primarii români din raionul Herţa şi Storojineţ, precum şi cu un grup de parlamentari ucraineni.
Totodată, membrii Comisiei românilor de pretutindeni vor face o donaţie de carte românească şi o donaţie de computere.
Acţiunea de donare a volumelor de carte se înscrie într-un proiect lansat de Comisia românilor de pretutindeni din Senatul României în anul 2014 şi are ca obiect dotarea bibliotecilor şcolilor româneşti din jurul graniţelor ţării.
În cadrul acestui program, în septembrie 2014, au fost donate peste 4.000 de volume bibliotecii Liceului Mihai Eminescu, precum şi Universităţii de Stat din Comrat, Găgăuzia.