Trebuie să-ți iubești atât de mult neamul și cântecul, ca să le consacri mai toate duminicile, adică timpul liber. În acest mod procedează mai toate colectivele de artiști amatori, inclusiv Grupul vocal ”Fetele din Bucovina”. Ele activează și în cadrul Corului „Dragoș Vodă” al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „M. Eminescu”. Mai în fiecare duminică se adună la sediul Societății, unde câteva ore în șir durează repetițiile. Și evoluările tot cad în zilele de duminică.
Iar duminica din 10 noiembrie curent a fost una deosebită pentru „Fetele din Bucovina”. Acest colectiv și-a marcat jubileul de 20 de ani de activitate scenică printr-un concert de zile mari. El a decurs fără mesaje de felicitare din partea autorităților, dar însoțit de aplauzele îndelungate și sincere ale spectatorilor, adunați în Sala mare a Palatului central de cultură al orașului Cernăuți. „Fetele din Bucovina” au fost susținute de vestitele colective populare din Voloca – Orchestra de instrumente populare „Trandafir” și de Ansamblul de dansuri „Mărțișor”, precum și de interpreții Maria Dovghei, Nicolae Mintencu și Florentina Gaziuc-Bojescu. „Am venit să fim pe scenă alături de „Fetele din Bucovina”, a accentuat doamna Maria Dovghei. Voloca îi este recunoscătoare conducătoarei artistice a acestui grup vocal, Luminiței Demianic. Ea de mai mulți ani activează la Școala de muzică pentru copii din Voloca și toți violoniștii din Orchestra „Trandafir”, începând de la conducătorul artistic, Ion Bodnar, sunt foștii ei elevi”.
Împreună cu „Fetele din Bucovina” au creat o atmosfera sărbătorească a cântecului românesc de pe meleagurile noastre Corul „Dragoș Vodă”, soliștii Victoria Costinean, Carolina Jitaru, Gheorghe Puiu și, desigur, dirijorul Corului, Dumitru Caulea, care s-a prezentat și ca interpret, și ca autor de cântece. Au răsunat și voci tinere, promițătoare – ale membrilor Ansamblului „Perla”.
„Fetele din Bucovina” și-au încheiat concertul de sărbătoare cu vestitul cântec „Cât trăim pe acest pământ”. Într-adevăr, „Cât durea-ne-vor izvoare, / Ori un cântec ce dispare, / Cât mai avem ceva sfânt / Vom trăi pe-acest pământ”. Refrenul acestu-i cântec ne duce la gândul că datorită unor colective artistice atât de pasionate, aidoma „Fetelor din Bucovina”, zestrea muzicală a neamului nostru nu va dispărea.
Vasile Carlașciuc