Zilele trecute, Sectorul Social al Episcopiei Devei și Hunedoarei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a primit în vizită un grup de copii de naționalitate română din satul Poroșkovo, regiunea Transcarpatia.
Copiii provin din familii defavorizate și se află într-o excursie în România, însoțiți de părintele Eftimie Mitra de la Schitul „Duminica Sfinților Români” – Grădiștea de Munte, excursie în care au vizitat mai multe obiective turistice și de interes național, primind informații despre formarea poporului român.
În cadrul Sectorului Social copii au servit masa și au primit daruri din partea episcopiei.
Comunicarea românilor din Poroșkovo, numiți volohi, este situată la 170 km distanţă de Slatina (Solotvino). Volohii sunt oameni săraci, marginalizaţi şi în mare parte, analfabeţi. Ei vorbesc limba română aşa cum se vorbea acum 3 sau 4 secole, presărată cu cuvinte împrumutate din alte limbi. Creşterea demografică în comunitatea de volohi este foarte mare, astfel că mai bine de jumătate dintre volohi sunt copii. Un fel de lideri ai comunităţii sunt pastorul Ioan Pătraş din regiunea Cernăuți şi învăţătoarea Gabriela Pătraş, care pun mult suflet în alfabetizarea membrilor comunităţii.