Corlăţean, despre situaţia românilor din Ucraina: Aşteptăm cu interes întâlnirea celor doi miniştri de Externe

Array-9730b

Senatorul PSD Titus Corlăţean, vicepreşedinte al Senatului, a afirmat marţi că aşteaptă «cu interes» ca, la apropiata întâlnire a miniştrilor de Externe ai României şi Ucrainei, să se ajungă la un «rezultat concret» în privinţa situaţiei etnicilor români din Ucraina, care ar putea fi afectaţi de preconizata reformă administrativ teritorială.

Corlăţean a explicat că Parlamentul de la București a fost sesizat oficial de Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina în legătură cu o serie de evoluţii din statul menţionat legate de reforma administrativ-teritorială din Ucraina.

«Pe scurt, este vorba de reconfigurarea regiunilor din acest stat, un drept suveran al oricărei ţări de a recurge la o astfel de reformă administrativă. Pe noi, însă, ne preocupă foarte mult ceea ce Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina ne-a semnalat în legătură, în esenţă, cu tentaţia autorităţilor ucrainene, motivată, este adevărat, de contextul de securitate intern şi extern al Ucrainei pe care îl înţelegem, respectiv reconfigurarea unor regiuni în care etnicii români din Ucraina, cetăţeni loiali ai statului ucrainean, îi plasează pe aceştia din urmă, în perspectivă, într-o formulă mult diluată ca proporţie. Adică, regiuni în care, să spunem, luăm Bucovina Cernăuţi, în care ei sunt majoritari în clipa de faţă, vor deveni extraordinar de minoritari, dacă îmi permiteţi acest lucru, undeva între 8 şi 15% sunt anumite estimări, ceea ce-i face total nerelevanţi, inclusiv în solicitarea dreptului la educaţie, care şi acela a fost afectat, ştiţi bine, de legislaţia Ucrainei în materie de educaţie», a spus Corlăţean în plenul Parlamentului.

Vicepreşedintele Senatului a anunţat că parlamentari din toate grupurile politice au adoptat un proiect de declaraţie prin care Legislativul ar urma să reacţioneze «corespunzător din punct de vedere politic» la situaţia din Ucraina.

«Noi avem un proiect de declaraţie a Parlamentului, pentru a reacţiona corespunzător din punct de vedere politic, la care a contribuit (…) ansamblul grupurilor parlamentare; colegii din diferite partide au venit cu amendamente constructive, au fost încorporate. Deci noi suntem gata să exprimăm o poziţie politică pe această temă. În egală măsură, noi întotdeauna am fost (…) un stat responsabil faţă de partenerul şi vecinul nostru ucrainean. Am înţeles să aşteptăm o întâlnire oficială care va avea loc, din câte mi s-a comunicat, săptămâna viitoare. între miniştrii de Externe român şi ucrainean, de la care aşteptăm, şi acesta e un mesaj public transmis celor doi miniştri, să şi găsească soluţii la respectarea unor standarde», a explicat senatorul.

El a precizat că «nu e vorba de un interes subiectiv al unora sau altora, pentru că una este reforma administrativă, drept suveran, şi alta este respectarea anumitor standarde europene, cum ar fi Carta europeană a autonomiei locale şi regionale, cum ar fi Convenţia cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale».

«Standardele pentru protecţia minorităţilor naţionale trebuie să fie valabile pentru toţi. Şi noi, din România, nu putem accepta ca drepturilor etnicilor români, cetăţeni loiali ai Ucrainei, să fie încălcate. Aceste standarde sunt valabile şi în România, trebuie să fie valabile şi în Ungaria şi în Ucraina şi în orice stat european care a recunoscut conceptul de minoritate naţională. Poziţia României nu s-a schimbat, (…) am fost ferm susţinători ai integrităţii teritoriale, independenţei, suveranităţii Ucrainei, am condamnat anexarea ilegală a Crimeei, dar poziţia noastră de susţinere a proiectului european şi euroatlantic, obiectivelor europene, euroatlantice ale Ucrainei nu s-a schimbat: suntem susţinători foarte consecvenţi. Însă, aceste procese se bazează pe respectarea criteriilor politice. Şi criteriul politic de care vorbim, valabil pentru toţi, înseamnă respectarea, prezervarea identităţii minorităţilor naţionale conform standardelor europene pe care Ucraina le-a ratificat», a spus Corlăţean.

Senatorul PSD a mai afirmat că, dacă la întâlnirea miniştrilor de externe român şi ucrainean nu va fi obţinut un «rezultat corespunzător», proiectul de declaraţie amintit va putea fi discutat şi adoptat în sesiunea extraordinară.

«Ăsta este mesajul nostru, aşteptăm cu interes întâlnirea celor doi miniştri de Externe, aşteptăm un rezultat concret, pentru că am văzut alte cazuri, Ungaria şi-a atins obiectivul, a făcut demersuri, bravo lor, Bulgaria a făcut demersuri, şi-a atins obiectivul, bravo lor. Eu cred că România nu poate să rămână în afara regulilor europene şi relaţiei speciale cu etnicii români din Ucraina. Aşteptăm o reacţie din partea guvernului ucrainean, aşteptăm demersuri serioase din partea guvernului român, prin ministrul de Externe, şi, dacă nu va fi cazul de rezultat corespunzător, avem proiectul de declaraţie şi putem să-l discutăm, să-l adoptăm şi în sesiunea extraordinară», a încheiat Titus Corlăţean.

Agerpres.ro

Libertatea Cuvântului — www.lyberti.com

Добавить комментарий