În perioada interbelică, perioadă de renaştere şi înflorire a culturii noastre naţionale pe acest picior de plai mioritic, în vechea capitală a Bucovinei istorice, pe străzile căreia, căutând acea mirifică „Crăiasă din poveşti”, a rătăcit odinioară, când buciumul suna cu jale, cel mai frumos „Copil cu păr bălai” din lume, născut „În luna albă a lui Gerar”, când „Luceau stelele pe cer albastru”, a existat strada Eminescu. Această stradă, care pornea de la Piaţa Dacia (azi Piaţa Filarmonicei), ajungând până la strada Sf. Treime (actualmente Bogdan Hmelniţki), a purtat numele Luceafărului poeziei româneşti şi în primul an de dominaţie a puterii sovietice în ţinut (1940-1941). Atunci, bolşevicii n-au îndrăznit să-i schimbe denumirea şi să pornească împotriva acestui „scump al poeziei astru”.
După trei ani, „într-o primăvară chinută de dureri”, năvălind din nou cu tancurile pe meleagurie voievodale, „eliberatorii” au hotărât să facă „ordine” în cetatea lui Alexandru cel Bun, situată pe malul bătrânului Prut. Conform hotărârii nr. 253 din 24 august 1944 „Despre schimbarea denumirilor pieţelor şi străzilor din oraşul Cernăuţi”, adoptată de Comitetul Executiv al Consiliului Orăşenesc, strada Eminescu a devenit strada Maksim Gorki (în prezent Arkadi Jukovski). Astfel, în perioada dezmăţului stalinist, numele marelui Poet, „ultimul romantic, al ţării mele sfinte”, a dispărut de pe harta oraşului nostru.
La 6 februarie 1958, în ziarul „Cultura Moldovei”, care apărea la Chişinău, a fost publicat articolul „Mihail Eminescu la Cernăuţi”, semnat de S. Mugur (pseudonimul studentului Sergiu Nucă). După apariţia acestui material, tânărul Ion Chilaru, originar din satul Molniţa, Ţinutul Herţei, viitorul redactor-şef al periodicului „Zorile Bucovinei” şi membru al Uniunii Scriitorilor din Ucraina, a organizat un grup de studenţi de origine română din anul patru de la Facultatea de Filologie Romano-Germanică (Secţia de limbă şi literatură moldovenească) a Universitaţii de Stat din Cernăuţi, „Feciori ai lui Zamolxe”, pătrunşi de dor de Eminescu, care a înaintat redacţiei ziarului regional „Radianska Bukovyna” o scrisoare. În ea se menţiona că despre faptele descrise în amintitul articol, ce corespund „adevărului istoric şi nu pot fi puse la îndoială, ştiu nu numai moldovenii care locuiesc în Bucovina, ci şi alţi oameni ce se interesează de creaţia marelui poet al Republicii Populare Române şi R.S.S.Moldoveneşti”. Studenţii subliniau în această scrisoare că opera lui Eminescu, fiind tradusă în multe limbi, este „editată în mii de exemplare”.
Împreună cu Ion Chilaru, scrisoarea este semnată de Efim Romanciuc, Ilie Găluşcă, Mihail Ungureanu, Ion Sauca, Eugenia Andrieş, Solomia Corlăteanu, Alexanda Alupi, „Copii ai sfintei Dacii, feciori de daci şi geţi”. Studenţii, în inimile cărora trăia chipul luminos, drag şi frumos al Luceafărului „bun şi blând”, rugau „ca denumirea străzii ce uneşte Piaţa Roşie cu Piaţa Teatrală să fie schimbată în Eminescu, iar Pieţei Teatrale să i se confere numele marelui poet”.
Copia scrisorii a fost adresată, la 19 februarie acelaşi an, de către M. Zelinska, şefa secţiei de cultură a redacţiei ziarului „Radianska Bukovyna”, Comitetului Executiv al Consiliului Orăşenesc Cernăuţi, care, pentru a argumenta faptele oglindite în scrisoarea studenţilor universitari, a apelat la ajutorul unor specialişti din Bucovina în domeniul literaturii române. În informaţia sa, Ş. P. Sadovnic, lector la Universitate, menţiona că M. Eminescu este „un poet remarcabil, moştenirea literară a căruia a devenit un bun comun al popoarelor român şi moldovenesc”. Domnia sa releva că viaţa Luceafărului poeziei noastre este strâns legată de Bucovina, inclusiv de oraşul Cernăuţi, unde a învăţat la Şcoala primară, iar apoi şi-a continuat studiile la gimnaziu. Tot aici a scris şi primele sale poezii.
La 26 februarie 1958, L. Noviţki, pe atunci director al Muzeului Etnografic Regional, a înaintat Comitetului Executiv al Consiliului Orăşenesc Cernăuţi o informaţie, în care menţiona că la gimnaziu Mihăiţă Eminovici a studiat până în anul 1866, iar în vara lui 1939 pe clădirea Şcolii primare, unde fiul căminarului de la Ipoteşti a învăţat doi ani, a fost instalată o placă memorială cu următoarea inscripţie: „Omagiu geniului gândirii şi simţirii româneşti Mihai Eminescu, elev al acestei şcoale în anii 1859-1861. Învăţătorii municipiului Cernăuţi”. L. Noviţki sublinia: „Numele lui Eminescu l-au purtat strada Gorki de astăzi şi , de asemenea, Liceul particular de băieţi din Cernăuţi (azi şcoala pentru şoferi de pe bulevardul Stalin). În colţul stâng al scuarului din Piaţa Sovietică … s-a aflat, pe un soclu înalt, bustul lui Mihail Eminescu, care a fost scos şi distrus încă în 1940 sau 1941”.
Conform acestor informaţii, Comitetul Executiv al Consiliului Orăşenesc Cernăuţi a adoptat, la 12 decembrie 1958, hotărârea nr. 530/22 „Despre înveşnicirea memoriei clasicului literaturii popoarelor român şi moldovenesc, Mihail Gheorghiiovici Eminescu”, în care se subliniau următoarele: „Examinând materialele, care mărturisesc despre aceea că renumitul clasic al literaturii popoarelor român şi moldovenesc, Mihail Gheorghiiovici Eminescu, din 1858 până în 1866 a trăit şi a învăţat în oraşul Cernăuţi, Comitetul Executiv al Consiliului Orăşenesc a hotărât:
- În scopul înveşnicirii memoriei renumitului clasic al literaturii popoarelor român şi moldovenesc Mihail Gheorghiiovici Eminescu să se instaleze plăci memoriale:
- a) pe faţada casei nr. 19 de pe strada Sedov (astăzi Aron Pumnul – n. n. ), unde a trăit Eminescu, cu următoarea inscripţie: „ În această casă din 1859 până în 1866 a trăit clasicul literaturii popoarelor român şi moldovenesc Mihail Eminescu”;
- b) pe faţada casei nr. 4 de pe strada Bojenko (în prezent strada Şcolii – n. n. ), cu următoarea inscripţie: „În această casă a învăţat între anii 1858-1860 clasicul literaturii popoarelor român şi moldovenesc Mihail Eminescu”;
- c) pe faţada casei nr. 1 de pe strada Franko cu următoarea înscripţie: „ În această casă, în anii 1860-1863 a învăţat clasicul popoarelor român şi moldovenesc Mihail Eminescu”.
- A schimba denumirea str. Teatrului în stradela Mihail Eminescu.
În luna februarie a anului 1959, pe clădirea fostei Şcoli medii nr. 1 din oraş, unde viitorul poet a învăţat în anii 1860-1863, apoi ca privatist în 1865-1866, este dezvelită o placă memorială cu următoarea inscripţie în limba ucraineană: „În această casă, în anii 1860-1863 a învăţat clasicul literaturii popoarelor român şi moldovenesc Mihail Eminescu”.
Peste opt ani, la 13 octombrie 1966, Comitetul Executiv al Consiliului Orăşenesc Cernăuţi a adoptat hotărârea nr. 535/19 „Despre schimbarea denumirii str. Teatrului”, în care se menţiona: „Pentru a omagia memoria clasicului literaturii popoarelor român şi moldovenesc, Comitetul Executiv al Consiliului Orăşenesc de deputaţi ai oamenilor muncii a hotărât:
- A schimba denumirea străzii Teatrului în strada Mihail Eminescu.
- A-l însărcina pe şeful Direcţiei Comunale să instaleze pe case tăbliţe cu textul „Str. M. Eminescu”.
Studenţii de origine română ai Universităţii cernăuţene au trăit în perioada postbelică, sovietică, pătrunsă de un obscurantism nestăvilit şi nesfârşite fărădelegi comuniste, cu dor de Eminescu în inimi. Aceşti tineri erau cuprinşi de sentimentul renaşterii naţionale. Ei făceau „parte din acea generaţie încărcată de dorinţa creaţiei şi a constituirii unei culturi noi, care să legitimeze trecutul glorios al tradiţiei milenare de existenţă naţională”. Tinerii ştiau că Luceafărul „strălucind în pagini literare”, va veghea cu razele lui astrale această „o prea frumoasă ţară”, lăsată ca moştenire urmaşilor.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com