Nutriţioniştii americani ne recomandă o reducere a aportului zilnic de calorii, după ce atingem vârsta de 30 de ani.
O alimentaţie în exces, chiar dacă ea este una sănătoasă şi corectă, după vârsta de 30 de ani, poate duce la apariţia unor boli grave sau la îmbătrânirea precoce, susţin cercetătorii de la Universitatea din Wisconsin şi cei ai Societăţii Naţionale de Gerontologie din SUA.
Potrivit revistei „Nature Communications”, cercetătorii americani au desfăşurat o serie de teste pe macaci, ale căror gene sunt în proporţie de 93% identice cu cele ale omului. După cum s-a demonstrat ştiinţific, modul în care organismul reacţionează la alimentaţia zilnică se modifică, după vârsta de 30 de ani, conform Rador.
Alimentele consumate în exces sunt capabile să provoace dezvoltarea unor maladii şi chiar decesul prematur. Cercetătorii recomandă reducerea aportului de calorii şi renunţarea la mesele din timpul serii şi nopţii. Experţii subliniază că aceste restricţii sunt necesare, după ce atingem vârsta de 30 de ani.
Potrivit unor studii recente, reducerea şi impunerea de restricţii în consumul alimentar zilnic poate ameliora calitatea vieţii. Potrivit studiilor efectuate de oamenii de ştiinţă de la Centrul de Cercetare Biomedicală Pennington din cadrul Universităţii de Stat din Louisiana, SUA, graţie reducerii alimentaţiei zilnice şi a aportului de calorii, la aproximativ 25% dintre persoanele care au luat parte la acest studiu s-a putut remarca scăderea greutăţii corporale, ameliorarea calităţii somnului, apariţia bunei dispoziţii şi ameliorarea funcţiilor vitale ale organismului.