Cum este studiată limba de stat în şcolile cu limba română de predare din regiunea Cernăuţi

24 07 2021 LC KIEV

CONDIŢIE OBLIGATORIE PENTRU INTEGRAREA REUŞITĂ  ÎN SOCIETATE

Statul ucrainean este multinaţional şi opera de făurire a statalităţii, de dezvoltare a societăţii civice constituie o cauză a fiecărui cetăţean conştient, indiferent care este limba lui maternă, în ce biserică se roagă şi ce opinii partinice susţine. Integrarea reuşită în societate îi este asigurată de buna pregătire profesională şi de cunoaşterea limbii de stat. Acest principiu stă la baza instruirii în şcolile de cultură generală, unde viitorul făuritor al statului primeşte atestatul de maturitate, „foaie de drum” în viaţa  de sine stătătoare.

Însuşirii limbii de stat – limbii ucrainene – i se acordă o atenţie deosebită în şcolile de cultură generală, unde instruirea se face în una din limbile minorităţilor naţionale. În actuala regiune Cernăuţi învăţământul în limba română are o istorie mai bine de două secole, o istorie  bogată şi cu realizări încântătoare. Copiii românilor sunt învăţaţi să iubească şi să stimeze limba mamei, care este codul spiritual şi veşnicia neamului lor, să posede cât mai bine limba statului, cetăţeni ai căruia sunt. Procesul instructiv-educativ s-a dovedit a fi eficient în această privinţă şi elevii de la şcolile româneşti îşi confirmă gradul de competitivitate la olimpiadele şcolare şi la evaluările externe independente, deopotrivă cu vârstenii lor din şcolile ucrainene. 

12 07 2021 КИЕВ 5

De aceeaşi vârstă cu Statul ucrainean independent

Gimnaziul nr. 6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuţi este de aceeaşi vârstă cu Statul ucrainean independent, adică este cea mai tânără instituţie de învăţământ cu limba română de predare din ţinutul bucovinean. În cei 30 de ani de existenţă el a devenit o instituţie de învăţământ-model, deschisă pentru colaborare cu instituţii similare atât din capitala Ucrainei, cât şi din România. Studierea limbii ucrainene este organizată aici la mocul cel mai serios. Una dintre profesoarele de limba şi literatura ucraineană, Tetiana Fonariuk, face parte din colectivul de autori de manuale la acest obiect pentru şcolile cu limba română de predare.

Însuşirea limbii ucrainene începe în clasele primare. Învăţătoarea Eleonora Timofti remarcă:

– Am introdus în clasa întâi cursul oral de limbă ucraineană. În clasa a doua, conform programei, elevii însuşesc scrisul şi cititul în limba ucraineană. Părinţii nu sunt indiferenţi şi se interesează cum învaţă copiii lor ucraineana. Acest interes al părinţilor este un stimul pentru elevi. Până în clasa a cincea elevii se deprind să converseze liber în limba ucraineană.

În clasele noastre sunt şi copii din familii ucrainene, care au dorit să înveţe la o şcoală cu limba română de predare. Voi accentua că părinţii lor au făcut această opţiune în mod conştient. Doar statutul Gimnaziului nostru rămâne neschimbat – cu limba română de predare. În conversaţiile lor în pauză şi în afara lecţiilor, colegii de clasă apelează la ambele limbi. Elevii din familiile românilor însuşesc deprinderi practice de a vorbi bine şi în ucraineană, iar cei din familiile ucrainene – de a cunoaşte mai bine limba română.

Profesoara de limba şi literatura ucraineană, Irina Mandyci, consideră că elevii români au o atitudine serioasă faţă de studierea limbii de stat.

– Anul acesta avem 12 absolvenţi. Nota medie la ucraineană este de 7,1-7,2, adică  nu este la un nivel mai scăzut decât la şcolile ucrainene, subliniază doamna Irina Mandyci.

– Absolvenţii Gimnaziului nr. 6 din toate promoţiile s-au încadrat activ în viaţa societăţii, unii dintre ei au fost înmatriculaţi la instituţii de învăţământ superior de prestigiu din Ucraina şi de peste hotare, în primul rând, în România şi Moldova, constată directorul-adjunct, Valeria Sidor. În ultimul timp mai mulţi tineri preferă să-şi continue studiile în Ucraina.

– Adică, se simt încrezuţi în cunoştinţele pe care le au la obiectele de bază pentru însuşirea viitoarei profesii şi la limba şi literatura ucraineană. Nu o dată părinţii elevilor ne-au mulţumit nouă, profesorilor de ucraineană, pentru instruirea cuvenită a copiilor lor, a conchis doamna Irina Mandyci.

Cunoscând limba maternă, poţi însuşi mai bine limba de stat

La Ciudei, localitate pitorească din fostul raion Storojineţ, în prezent raionul Cernăuţi (după reforma teritorial-administrativă din toamna anului 2020) în mod tradiţional au existat şi există câteva şcoli cu diferite limbi de predare: română şi rusă (pe timpul sovietic) şi ucraineană (în prezent). La Şcoala medie nr. 1 cu limba română de predare, care cu câţiva ani în urmă şi-a marcat jubileul de 200 de ani, studierii limbii de stat întotdeauna i s-a acordat atenţia cuvenită. Directorul acestei instituţii de învăţământ, Radu Petraşescu, ţine să menţioneze:

– Anul de învăţământ 2020-2021 a fost unul dintre cele mai grele perioade nu numai pentru şcoala noastră, dar şi pentru cele din întreaga ţară. Ne-am aflat în carantină un timp îndelungat şi este bine că la finele anului de învăţământ elevii au avut posibilitate să frecventeze lecţiile. Între timp, am primit un alt statut – de liceu, care prevede şi o studiere aprofundată a unor anumite obiecte. Am ales profilul filologic şi vom acorda o atenţie sporită studierii limbilor.

La sfârşit de an şcolar am monitorizat situaţia privind studierea tuturor disciplinelor, în deosebi la limba şi literatura ucraineană. Nota medie în clasele a cincea-a unsprezecea la limba ucraineană este 7,5, iar la literatura ucraineană – 7,4. Calitatea instruirii la limba ucraineană este de 64,6 la sută, iar la literatura ucraineană – 63, 1 la sută. Pentru o şcoală cu limba română de predare este un rezultat destul de bun.

Fireşte, la obţinerea unor astfel de rezultate au contribuit din plin profesorii de ucraineană Elena Lucaniuc, Daniela Pojoga şi Diana Miglei, măiestria pedagogică a cărora a fost menţionată în cadrul mai multor seminare raionale şi regionale. Liceul nostru dispune de două cabinete de limba şi literatura ucraineană, dotate cu table multimedia şi cu alte mijloace tehnice pentru metodele eficiente de învăţământ.

Sunt studiate în limba ucraineană câteva obiecte şcolare – Istoria Ucrainei, Apărarea Patriei, Informatica, Sănătatea.  Unele acţiuni extraşcolare se desfăşoară în limba ucraineană. Dar, nu uităm de limba noastră maternă, de tradiţiile noastre populare. Ne străduim să le asigurăm elevilor noştri o dezvoltare armonioasă: să-şi iubească poporul din sânul căruia au ieşit şi să devină cetăţeni cu posibilităţi şi drepturi depline ale statului în care trăiesc.

Directorul Liceului nr. 1, Radu Petraşescu, este un adept ferm al învăţământului în limba maternă, demonstrând faptul că atunci când elevul cunoaşte bine limba sa maternă, el însuşeşte mult mai bine o altă limbă, în cazul dat –  limba ucraineană. De altfel, Radu Petraşescu a fost primul director al unei şcoli româneşti din fostul raion Storojineţ, care încă în anul 1992 a decis să înlocuiască studierea limbii ruse cu limba ucraineană. A făcut-o spre binele copiilor, care urmau să se afirme într-o nouă societate.

12 07 2021 КИЕВ 6

Un argument ponderabil – rezultatele olimpiadelor  şcolare

Şcoala medie nr. 10 din suburbia Roşa a Cernăuţiului are, ca şi cea din Ciudei, o istorie biseculară.  În regiunea Cernăuţi sunt patru şcoli româneşti care au fost deschise cu mai bine de două sute de ani în urmă. Aici, de asemenea, tradiţia învăţământului în limba română se simte la ea acasă. Totodată, elevii sunt bine instruiţi la însuşirea limbii ucrainene. Directorul-adjunct şi profesoara de limba şi literatura ucraineană, Angela Morăraş, face parte din colectivul de autori de manuale de limba şi literatura ucraineană pentru şcolile cu limba română de predare din regiune.

– Este vorba de manualele pentru clasele a VI, VII, VIII, X, XI, în afară de manualul pentru clasa a IX-a, care-i în lucru, precizează doamna Angela Morăraş. Am muncit la alcătuirea manualelor împreună cu colega mea, Tetiana Fonariuk, de la Gimnaziul nr. 6 „Alexandru cel Bun”, sub conducerea regretatei Nadia Babici, profesor la Universitatea din Cernăuţi, care cunoştea bine specificul şcolilor româneşti. Alte manuale vor fi alcătuite când se va trece la realizarea reformei „Noua şcoală ucraineană”. După cum afirmă colegii noştri de la şcolile româneşti din regiune, manualele sunt reuşite, fapt care mă bucură.

Mă bucură şi succesele elevilor de la şcoala românească de la Roşa în ceea ce priveşte cunoştinţele de care ei dau dovadă la limba şi literatura ucraineană. Iată, eleva noastră, Naomi Rusnac, a obţinut succese remarcabile atât la olimpiadele la limba română, cât şi la cele la limba ucraineană. La olimpiada regională ea a ocupat locul întâi la limba şi literatura română şi locul doi la limba şi literatura ucraineană. Dar, aici se cere menţionat faptul că eleva noastră a concurat cu cei mai buni elevi de la şcolile ucrainene din oraş şi regiune.

Faptul că elevii noştri au o atitudine serioasă faţă de studierea limbii şi literaturii ucrainene vorbesc şi alte exemple. Succesul lor arată că procesul de studiere a limbii de stat este bine organizat în şcoala noastră.

Concluzia doamnei Angela Morăraş poate fi generalizată, fiindcă în orice şcoală cu limba română de predare însuşirii limbii ucrainene, ca limbă de stat, i se acordă atenţia cuvenită. Această stare de lucruri exclude speculaţiile că, chipurile, românii din Ucraina nu posedă la nivelul cuvenit limba de stat. Posedă şi stimează limba statului în care trăiesc, totodată îşi iubesc neamul, dând dovadă de multă toleranţă şi înţelegere, aşa cum e şi firesc pentru acest ţinut multinaţional şi blagoslovit de Dumnezeu.

 

Vom mai menționa că în decursul ultimilor ani se acordă o atenție sporită perfecționării măiestriei profesorilor din școlile cu predarea obiectelor în limbile minorităților naționale. În perioada 2019-2020, în cadrul Programului „Învățăm împreună”, program prevăzut pentru patru ani, circa 200 de profesori și metodiști din regiunile Cernăuți și Transcarpatică au participat la Academia de vară. El are drept scop pregătirea profesorilor de ucraineană, care activează în școlile cu predarea în limbile minorităților naționale (în cazul date este vorba de limbile română și maghiară), precum și a metodiștilor de la Institutele de perfecționare a cadrelor didactice în vederea asigurării predării limbii ucrainene, ca limbă de stat, după metoda studierii celei de-a doua limbi și în corespundere cu noile standarde.

12 07 2021 КИЕВ 1

Programul Academiei prevede desfășurarea mai multor prezentări referitoare la chestiunile de specialitate de predare a limbii ucrainene, lecții practice și întruniri orientate la aplicarea în practică a cunoștințelor și deprinderilor obținute la întocmirea planurilor lecțiilor și a planurilor tematice.  De asemenea, pentru participanții la Academie a fost organizat un program cognitiv-de agrement,  cu scopul cunoașterii și popularizării culturii ucrainene, acumulării experienței în domeniul culturii. Pentru tema fiecărei acțiuni culturale, participanților li s-au dat planuri-modele ale lecțiilor, acestea facilitând adaptarea lor în timpul viitoarelor lecții.

12 07 2021 КИЕВ 2

În afară de aceasta, 18 profesori de limba și literatura ucraineană de la școlile medii de cultură generală au participat la treningul, care s-a desfășurat la Kiev, la 6-7 martie 2020. El a fost orientat la pregătirea mai bună a absolvenților școlilor cu predarea în limbile română și maghiară pentru evaluarea independentă  externă la limba ucraineană.

Acest material a fost creat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și al Ministerului Afacerilor Externe al Finlandei. Conținutul site-ului este exclusiv responsabilitatea autorului și nu reflectă neapărat opiniile Uniunii Europene, ale Ministerului Afacerilor Externe ale Finlandei.

 

 

Добавить комментарий