Un primar din Franţa a emis un decret ce prevede distribuirea, în regim de gratuitate, a pastilelor Viagra tuturor cuplurilor din sat – inclusiv noilor sosiţi – o tentativă inedită, prin care se încearcă sporirea ratei natalităţii pe plan local şi menţinerea numărului de clase în şcoli, relatează The Telegraph.
În contextul scăderii ratei natalităţii, Jean Debouzy, primar în Montereau, localitate cu o populaţie de 650 de persoane, situată în departamentul Loiret, la sud de Paris, a decis să ia taurul de coarne. „Primarul se pronunţă în favoarea distribuirii micilor pastile albastre”, se arată în document. Decretul stipulează că „pastilele vor fi acordate cuplurilor cu vârste între 18 şi 40 de ani pentru ca acestea să aibă toate şansele posibile pentru a concepe şi pentru a menţine astfel şcolile” în satul său şi într-o aşezare învecinată aflată în responsabilitatea sa. Edilul a anunţat totodată acordarea de „bonusuri” speciale pentru nou-născuţi. Scăderea ratei natalităţii pune presiune pe şcolile locale, a declarat primarul. „Una sau două din patru clase ar putea fi închise. Vrem ca ai noştri copii să rămână în Montereau”, a subliniat edilul pentru postul local de televiziune France 3. Jean Debouzy a declarat că ideea decretului i-a „venit din senin” şi o consideră o metodă potrivită pentru „a-i face pe oameni să vorbească despre şcoală”. Primarul a mărturisit, însă, că bărbaţii din zonă nu s-au grăbit deocamdată să-şi procure pastilele pentru îmbunătăţirea performanţelor sexuale. De la emiterea decretului, joia trecută, nu a fost înregistrată nicio cerere în acest sens. Nu este clar dacă edilul poate acorda astfel de pastile în mod legal în condiţiile în care în Franţa Viagra se poate obţine doar pe bază de reţetă.