Ansamblul „Mugurelul” din Pătrăuții de Jos este cunoscut și în România, unde a participat cu succes la mai multe concursuri. Conduși de Larisa Chedic și Natalia Balan, tinerii dansatori pătrăuceni sunt prezenți mai la toate sărbătorile din Comună, și nu numai. Anul acesta ei au ieșit cu o compoziție de primăvară și pe scena Festivalului „Mărțișor”, organizat de Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” din Cernăuți. Acești păstrători ai tradiției strămoșești dansează ușor ca și adierea zefirului primăvara, aducând în sufletul spectatorilor o satisfacție plăcută.
Am postat pe contul de Facebook al publicației online „Libertatea Cuvântului” compoziția coregrafică, prezentată în cadrul ediției a 27-a a Festivalului „Mărțișorul”, desfășurat la 3 martie, la Cernăuți, de către Ansamblul „Mugurelul” din Pătrăuții de Jos ca s-o aprecieze utilizatorii site-ului nostru.
Imprimare video Dumitru Storoj
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com