Potrivit oamenilor de ştiinţă britanici, consumul de nuci ar putea reduce drastic riscul de atac de cord şi cancer. Studiul, realizat de savanții de la Imperial College London, arată că oamenii care consumă cel puţin 20 de grame de nuci zilnic au şanse mai mici de a dezvolta boli grave.
În urma cercetării, a ieşit la iveală că nucile reduc riscul de a avea o boală de inimă cu aproape 30%, pe cel de cancer cu aproape 15%, iar pe cel de moarte prematură cu aproape 22%. În plus, consumul de nuci este asociat cu o scădere de 40% a riscului de diabet.
O altă descoperire este că nucile reduc la jumătate riscul de a muri din cauza unei boli respiratorii.
Subiecţii studiului au mâncat o varietate de oleaginoase, precum nuci, alune, migdale, alune de pădure, caju, fistic, nuci pecan, nuci braziliene şi arahide. Toate aceste alimente protejează organismul de boli de inimă şi reduc riscul de moarte prematură.
S-a descoperit că arahidele reduc în special riscul unui atac de cord, iar nucile reduc riscul apariţiei cancerului.
„Nucile şi alunele sunt bogate în fibre, magneziu şi grăsimi polisaturate — nutrienţi benefici pentru reducerea riscului de boli cardiovasculare şi reducerea nivelului de colesterol. Unele nuci, în special cele pecan, sunt pline de antioxidanţi care luptă împotriva stresului şi reduc riscul de cancer“, a declarat dr. Dagfinn Aune, unul dintre coautorii studiului.
Datele provin din analiza a 29 de studii anterioare, la care au participat mai mult de 800.000 de participanţi.
Sursa: csid.ro