Alba — provine de la numele oraşului Alba Iulia. Mai precis de la culoarea albă a zidurilor din piatră ale cetăţii medievale;
Arad — se crede că provine de la numele cavalerului Orod, cavaler la curtea Regelui Ştefan I al Ungariei, care, în secolul al Xl-lea a ajuns în această zonă;
Argeş — provine de la denumirea râului Argeş care, pe vremea dacilor era numit Argessos (însemnând, cel mai probabil, “strălucitor”);
Bacău — există mai multe etimologii posibile: un conducător local numit Bako; strugurele, care creşte în vecinătatea oraşului Bacău şi este numit “bacă” sau chiar zeul Bachus;
Bihor — unii spun că ar proveni din sârbescul “vihor” (volbură), alţii sunt de părere că ar avea o etimologie traco-dacică, după numele cetăţii “Biharea” (din bi — doi şi harati — a lua, a duce), posibil cu sens de două posesiuni;
Bistriţa-Năsăud — probabil de la râul Bistriţa (denumire de origine slavonă — apă repede) şi de la oraşul Năsăud (din cuvântul german Nussdorf — Satul nucilor);
Botoşani — de la un boier numit Botaş (cea mai veche pecete cunoscută până acum a Botoşanului poartă inscripţia “Pecetea târgului Botaş”);
Braşov — de la numele râului Braşovia, azi identificat de cei mai mulţi specialişti cu râul Graft/Pietrele lui Solomon, mult mai mare şi mai învolburat cu mult timp în urmă (denumire peceneagă: bara su — apă cenuşie);
Brăila — de la indo-europeanul “bhreg”, însemnând pisc vertical (cu referire la versantul Dunării, oraşul numindu-se în trecut “Piscul Brăilei”);
(Bucureşti — de la stâna ciobanului Bucur care, dorind să se apare de otomani, şi-a clădit o cetate şi o biserică);
Buzău — cel mai probabil de la cuvântul autohton “buză”;
Caraş-Severin — de la râul Caraş (de la cuvântul sârbo-croat Kras — zonă calcaroasă);
Călăraşi — din cuvântul călăraş — corp militar auxiliar în evul mediu, în Ţara Românească;
Cluj — din latinescul Clusium (castru medieval), nume dat de coloniştii germani (Klausenburg); Constanţa — de la oraşul Constanţa (care a fost denumit Constantiana de împăratul bizantin Constantin cel Mare);
Covasna — din cuvântul slavon “cvaz” (acrişor, referitor la gustul apelor minerale din zonă);
Dâmboviţa — posibil după râul Dâmboviţa (de la cuvântul dâmb);
Dolj — de la cuvântul slav “dolu” (vale);
Galaţi — fie de la tribul celtic al galilor, care locuiau prin aceasă zonă în antichitate, fie de la regiunea Galiţia;
Giurgiu — de la oraşul Giurgiu, fondat de genovezi în secolul XIV pentru a controla traficul pe Dunăre, numit după Sf. Gheorghe (San Giorgio), patronul oraşului lor natal;
Gorj — de la cuvântul slav “gora” (munte) şi râul Jiu (“Jiul de munte”);
Harghita — probabil din har (“deal” sau “munte” în limbile semitice şi turcice);
Hunedoara — de la oraşul Hunedoara, provenit din numele propriu maghiar Hunyad şi vâra — cetate (cetatea lui Hunyad);
Ialomiţa — după râul Ialomiţa, denumire de origine slavonă (“ialov” — pustiu);
Iaşi — posibil de la populaţia sarmatică Iazygi care locuia în regiune în secolul I (în limbile sanskrită şi hindi, care au origine comună cu limba sarmaţilor, “yash” înseamnă “faimă”);
Ilfov — denumire de origine slavonă;
Maramureş — probabil compus din “mara” (origine traco-dacică: stâncă) şi Mureş:
Mehedinţi — din maghiară (mehed — prisacă, stupină; vechea stemă a judeţului avea reprezentate mai multe albine);
Mureş — după râul Mureş, cunoscut încă pe vremea dacilor sub numele de Maris;
Neamţ — după oraşul Piatra Neamţ (“neamţ” cu sensul de “german” — teutonii construind o fortificaţie în zonă);
Olt — după râul Olt, cunoscut încă pe vremea dacilor sub numele de Alutus;
Prahova — după râul Prahova, denumire de origine slavonă (prah- cataractă de apă);
Satu Mare — de la Sătmar, nume venind de la Zothmar, căpetenia coloniştilor germani aduşi de regina Gisella în sec. al Xl-lea;
Sălaj — probabil din latinescul “silva” (pădure);
Sibiu — de la numele râului Cibin (din latinescul Cibiensis — Cibinium);
Suceava — probabil de la râul Suceava, a cărui denumire vine de la arbuştii de soc;
Teleorman — denumire de origine cumană (“deliorman” — “pădure nebună”);
Timiş — după râul Timiş, denumit Tibisis de romani;
Tulcea — denumire compusă din “tul” (etimologie necunoscută) şi turcescul “cay” (râu, apă curgătoare);
Vaslui — nume derivat din “vas” (care în cumană este posibil să fi însemnat “zonă împădurită”) şi turcescul “uj” (râu, apă curgătoare);
Vâlcea — fie din cuvântul slav “vâlk” (lup), fie din latinescul “vallicella” (vale îngustă); Vrancea — foarte probabil de la “frâne” care, în româna veche însemna “occidental”.
