Am scris de multe ori, repetând după cei care au spus prima dată, că Mihai Eminescu, fiind sufletul nostru, este totodată al tuturor și, pe cât este omul deplin al culturii naționale, pe atât aparține valorilor universale. Astăzi, 13 martie, în după amiaza unei zile obișnuite, am auzit încă o dată acest adevăr de la colegul jurnalist Vasile Carlașciuc, redactor la secția emisiunilor în limba română a postului de radio Ucraina Internațional, adjunct al conducătorului de grup. Mi se pare un gest de mare curaj din partea conaționalului nostru de a vorbi despre Eminescu, în circuitul valorilor universale și literaturii ucrainene, în limba ucraineană, în fața unui public ucrainofon. Știu că subiectul îi este bine cunoscut, că a cercetat traducerile din lirica eminesciană în ucraineană și are relații apropiate cu scriitori care s-au afirmat în acest domeniu. Totuși, Vasile Carlașciuc nu face parte din generația care s-a trezit pe lume cu limba de stat ucraineană sau a studiat-o în școală. Nevoia, însă, te învață, zic eu, văzând că și Elena Tărâțeanu, directoarea Muzeului „Mihai Eminescu” din cadrul Muzeului etnografic regional, a deschis întâlnirea în limba ucraineană. Făcând o introducere în temă, Elena Tărâțeanu a amintit cu regret că nici până azi Muzeul, inaugurat cu mai mult de 30 de ani în urmă, n-are un sediu. Adică încă n-a fost restaurată Casa lui Aron Pumnul, unde urmează să-și găsească locul cuvenit și Muzeul.
Oricum, responsabila de Muzeu, Elena Tărâțeanu, își îndeplinește datoria în condițiile existente, adunând noi materiale, făcând ordine în cele colecționate până acum. Ei îi aparține inițiativa de a-l invita pe jurnalistul Vasile Carlașciuc cu interesanta sa prelegere — „Opera eminesciană în traducerea poeților ucraineni”, întâlnirea fiind ancorată în suita de manifestări dedicate Anului Mihai Eminescu.
Ca prefațare la subiectul abordat, Vasile Carlașciuc a inițiat auditoriu în activitatea sa pe parcursul a circa două decenii la Radio Ucraina Internațional, evidențiind cele două direcții principale – popularizarea culturii și spiritualității ucrainene și mediul românesc și a valorilor naționale românești în mijlocul ucrainenilor. L-a binecuvântat pe acest drum, cu urarea „Într-un ceas bun!”, fostul șef al redacției Gheorghe Aiftodi, doar cu câteva zile înainte de plecarea sa subită la cele veșnice. „Fiind foarte român, Eminescu e universal”, acest mesaj preluat de la Tudor Arghezi a stăruit să-l transmită conferențiarul. Și pentru a aduce fiorul eminescian în sfera numită de noi universalitate, pentru a face înțeles sufletul Poetului, Vasile Carlașciuc a început cu extraordinara poveste a lui Geo Bogza despre cum românii și-au văzut odată sufletul, dovadă că suntem neamul din care a răsărit Eminescu. În continuare, s-a oprit mai detaliat la autorii traducerilor în ucraineană a poeziei „La steaua…”, ca ilustrare a universalității și geniului vizionar al Poetului. Începând cu cei mai cunoscuți traducători – consacrații Grigori Kociur, Viktor Baranov, Maxim Rylski, Dmytro Pavlyciko, Oleg Goncearenko, Vasile Carlașciuc a vorbit despre apropierea româno-ucraineană prin cei doi poeți naționali, Eminescu și Șevcenko, despre cursurile de limba română ale profesorului Stanislav Semcinski la Universitatea „Taras Șevcenko” din Kiev, despre pasiunea profesorului dr. Serhii Luchkanyn, discipol al lui S. Semcinski, pentru poemul „Luceafărul”. Bunăoară, poemul „Luceafărul” a cunoscut cinci traduceri în ucraineană, iar poezia „La steaua” – tocmai opt variante. Nu știu dacă în aceste opt intră și versiunea cernăuțeanului Oleksandr Dovbuș, răpit de timpuriu de moarte, care o recita cu mult patetism în traducerea sa ucraineană. Referindu-se la poemul „Luceafărul”, invitatul muzeului a evocat tandemul Mircea Lutic – Vitali Kolodii, menționând că prietenia și colaborarea lor literară pe tărâmul traducerilor a dat naștere celei mai frumoase transpuneri a „Luceafărului” în limba ucraineană. Emoționant a fost momentul evocării de către conferențiar a prietenului său ucrainean Oleg Goncearenko, ultima poezie pe care a tradus-o din Eminescu fiind „Egiptul”. Trăitor la Melitopol, poetul ucrainean a nimerit în zona de ocupație rusească, unde i s-a frânt destinul artistico-literar, iar după refugiul în Estonia — și viața. O pagină aparte i-a fost consacrată poetei Tamara Severniuk. Vasile Carlașciuc a citit câteva poezii în traducerea acestei poete îndrăgostite de lirica eminesciană, printre care „De ce nu-mi vii?”, cântată cu glas de romanță de artistul poporului din Ucraina, Ivan Derda. Romanța a răsunat în interpretarea artistului cernăuțean și în Casa părintească a Poetului de la Ipotești, unde Tamara Severniuk a scris câteva versuri de vibrantă sensibilitate, dedicate lui Eminescu. Elena Tărâțeanu a inervenit cu un dar de suflet de la poeta ucraineană – traducerea unei poezii de Veronica Micle, rânduri scrise de mână de însăși Tamara Severniuk. Admirând anturajul dominat de spiritul eminescian, privind în ochii celor care au ascultat „lecția” lui Vasile Carlașciuc, m-am gândit că e atât de bine și de frumos când oamenii se înțeleg în limba poeziei.
Maria TOACĂ,
scriitoare
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com