La 24 noiembrie 1877, poetul naţional al românilor Mihai Eminescu începe colaborarea cu ziarul „Timpul”, prin articolul „Bălcescu şi urmaşii lui”.
Articolul lui Mihai Eminescu a fost prilejuit de ieşirea de sub tipar a „Istoriei lui Mihaiu-Vodă-Viteazul” de Nicolae Bălcescu, o lucrare foarte importantă pentru istoriografia românească. Apreciind personalitatea deosebită a istoricului Nicolae Bălcescu, noul colaborator al „Timpului” menţionează: „Murind în Italia, sărac şi părăsit, rămăşiţele lui dorm în pământul din care a pornit începătura neamului nostru, cenuşa sa n’a sfinţit pământul patriei, ci e pe veci amestecată cu aceea a sărăcimii din Palermo. Cu limbă de moarte însă şi-a lăsat manuscriptele sale d-lui Ioan Ghica şi astăzi, după un pătrar de veac din ziua morţii lui, societatea academică a însărcinat pe d. A. Odobescu cu revizuirea şi editarea scrierii… Facă-se această scriere evanghelia neamului, fie libertatea adevărată idealul nostru, libertatea ce se câştigă prin muncă. Când panglicarii politici, care joacă pe funii împreună cu confraţii lor din Vavilonul de la Sena, se vor stinge,… când pătura de cenuşeri, leneşă, fără ştiinţă şi fără avere, va fi împinsă de acest popor în întunerecul, ce cu drept i se cuvine, atunci abia poporul românesc îşi va veni în fire şi va răsufla de greutatea ce apasă asupra lui, atunci va suna ceasul adevăratei libertăţi”.
Mihai Eminescu îşi începe efectiv activitatea la „Timpul” în noiembrie şi o încheie la sfârşitul lui iunie 1883. Eminescu este, între noiembrie 1877 şi februarie 1880, simplu redactor, asemeni lui I. Slavici, I.L. Caragiale, Ronetti Roman. Poetul conduce cotidianul bucureştean ca redactor-şef între 16 februarie 1880 şi decembrie 1881. Este epoca de maximă intensitate în activitatea sa ziaristică.
Mihai Eminescu face la ziarul „Timpul” gazetărie cotidiană. Îi aparţin, astfel, comentariile operative pe diferite teme la ordinea zilei, notele redacţionale, introducerile la materialele reproduse din alte publicaţii. Îi aparţin, de asemenea, traducerile din presa străină, cu precădere din cea germană. Ziaristica nu reprezenta pentru Eminescu numai o obligaţie de serviciu. Ea constituia pentru poet modalitatea prin care el întreţinea dialogul public cu contemporanii. Mihai Eminescu susţine acest dialog cu o devoţiune rar întâlnită şi o dăruire ce merge până la sacrificiul de sine.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com.ua