Primele zile ale noului an 2015 a trezit un val de nemulţumire în rândul părinţilor din oraşul Cernăuţi şi din întreaga regiune, care au aflat că statul nu le va mai asigura pe gratis copiilor din clasele primare micul dejun, pentru mulţi dintre care acea masă caldă era considerată şi mic dejun, şi prânz.
Lipsa mijloacelor financiare în Bugetul de stat pe anul 2015 şi situaţia politică complicată din Estul Ucrainei a dus, probabil, la o asemenea decizie. Însă, statul a lăsat această povară destul de grea pe umerii autorităţilor locale. De unde oare să ia primarii din localităţile rurale mijloace financiare pentru a le oferi pe gratis micuţilor din clasele I-IV, micul dejun? Este, într-adevăr, o problemă destul de complicată. Însă, şcolile din oraşul Cernăuţi au găsit deja o soluţie graţie Primăriei oraşului şi domnului primar Oleksii Kaspruk, care a organizat un concurs pentru cea mai bună ofertă venită din partea firmelor, care sunt gata să asigure cu produse alimentare instituţiile de învăţământ din centrul regional la preţuri accesibile. Astfel, începând din data de 21 ianuarie 2015, copiii din clasele primare de la Gimnaziul românesc nr. 6 din oraşul Cernăuţi servesc micul dejun pe gratis, iar prânzul este contracost, însă la un preţ chiar şi mai redus decât anul trecut, întrucât firma „Mega Krok”, care a câştigat concursul, a propus cele mai mici preţuri la produsele alimentare, de aceea, şi bucatele pregătite la cantinele şcolare vor fi la fel de gustoase anul acesta şi preţurile nu vor fi prea pipărate pentru salariile părinţilor noştri.