Criticii și istoricii literari încă nu s-au grăbit să remarce evenimentul (o vor face mai târziu în baza unei analize mai profunde), însă noi, cei de la ziar, tindem să împărtășim bucuria deosebită a poetului Mircea Lutic, care a editat un excelent volum de sonete – „Umbra lacrimii” (Cernăuți, Ed. „Misto”, 2016). Într-adevăr, este vorba de un eveniment de excepție al scrisului românesc. Permiteți-mi, în cazul dat, să nu fac limitări geografice, fiindcă sonetele din volum sunt niște imnuri ce ne îndeamnă să trăim „secunda de viață” în „taborică lumină”. Și, după cum a observat poeta cernăuțeană, Elena Marița, „odată intrat sub aripile heruvimilor acestei poezii, cititorul nu o va părăsi, ci o va căuta degustând-o ca pe o tămadă dulce-amară întremătoare de suflet”.
Prin sonetele sale Mircea Lutic confirmă un adevăr pe care îl simte doar cel, care zilnic face corvadă la cuptorul unde cuvântul capătă tărie și este turnat în forme – „cuvintele își trăiesc destinul în ceruri”. El declară: „Prin cuvânt, lumea-ntreagă se mută în mine,/ Iar eu devin o monadă a firii, spiritual”. Trăind poezia la înaltele temperaturi spirituale, poetul face o destăinuire: „Adesea stihu-mi vine din prour:/ Dau glas în ființă-mi antumii/ Din ceasul de facere a lumii…// Și sinele meu logos naște,/ Urmând o diurnă schimbare –/ Printr-o tainică decorare,/ În slove pe el se cunoaște…// Când ziua a opta își dă pârgul,/ În rod se arată și sârgul”.
În poezia lui Mircea Lutic găsim o referință la miraculosul Graal. Istoria milenară a literaturii universale ne demonstrează că în perioadele cruciale oamenii de litere au simțit lipsa acestui obiect de cult (inițial, vas în care a fost adunat sângele Mântuitorului răstignit pe cruce) sau, pur și simplu, obiectul căutării lor spirituale pentru menținerea echilibrului duhovnicesc. Graal, în tratarea poetului Mircea Lutic, capătă o altă semnificație: „Consacrat scrisului prin legământ/ Ce-o viață-i menit să mă-ngâne,/ Mă împărtășesc din Potirul sfânt/ Al limbii materne române.// Grai-minune, germinând proural,/ Veșnicul nesecatul meu Graal”. El mai afirmă: „Când scriu în graiul meu de mir, românește,/ O aură de paradis mă străbate,/ Sângele prin minuni de basm rătăcește/ Și versu-mi în palpitul inimii bate.//… Sfânt graiul meu are olmuri de veșnicii/ Și-n el Domnu-și toarce splendorile Sale”.
Proslăvind „patrimoniul de îngeri vegheat”, poetul Mircea Lutic a adus în literatura română din Bucovina, și nu numai, un volum de sonete de zile mari, în care „fiecare poem (sonet), după cum remarcă Elena Marița, e o ctitorie aparte – podoabă în care cuvintele-mărgăritare își au cuibușoarele lor deosebite… Versul e condensat, doldora de frumuseți: metafore, alegorii, simboluri…”. „Umbra lacrimii” ne așteaptă la o lectură inspirată, în „umbra lacrimii” se vede mai bine lumina eternă ce ne „înlumină”.
„Din Potirul sfânt al limbii materne…”
