La 1 martie 2021 va avea loc ordinarea indexare a pensiilor în Ucraina, de care vor beneficia 8 milioane de cetăţeni. Cetăţenilor, care au depăşit pragul vârstei de 75 de ani şi primesc pensii sub nivelul salariului mediu pe ţară, li se va adăuga la pensie 400 grivne lunar. Compensaţia la pensia persoanelor care au depăşit vârsta de 80 de ani va fi de 500 grivne. Potrivit calculelor Ministerului Finanţelor, în acest scop va fi nevoie de 4,5 miliarde grivne, sumă care nu este prevăzută în proiectul Bugetului de stat pe anul 2021. În schimb, Premierul Denys Şmygal a declarat că Guvernul va căuta bani. După cum scrie ziarul „Silski Visti”, aceasta seamănă cu promisiuni electorale.
***
Carantina din primăvara anului curent a cauzat mari daune economiei. În prezent, când restricţiile nu sunt atât de drastice, situaţia economică a început să se stabilizeze, chiar şi pe piaţa muncii. După cum atestă datele de statistică, numărul locurilor vacante s-a egalat cu indicii de până la carantină – 54,5 mii de locuri vacante active, tot atâtea câte au fost în luna martie. Dacă crizele nu se vor repeta, spun experţii, în trimestrul al patrulea este posibilă o creştere a locurilor vacante, iar în decursul anului piaţa muncii din Ucraina va reveni la starea de la începutul anului 2020.
***
La Administraţia Regională de Stat Cernăuţi, în preajma Zilei Mondiale a Turismului au fost menţionaţi reprezentanţii acestei ramuri importante a economiei ţinutului bucovinean. În anul curent, din cauza pandemiei, accentul s-a pus pe dezvoltarea turismului intern. Printre persoanele menţionate sunt mai mulţi conducători ai secţiilor de turism pentru copii şi tineret din raioanele Storojineţ, Hliboca şi Herţa. A fost apreciată la modul cuvenit şi activitatea conducătorului cercului de turism şi etnografie „Tinerii arheologi” de la Şcoala medie din Oprişeni, raionul Hliboca, Nicolae Bodnariuc.
***
În regiunea Cernăuţi, pe mijloacele băneşti ale Uniunii Europene, va fi reparat drumul care duce la Punctul de trecere şi control de la frontiera ucraineano-română „Diachivţi”. După cum a explicat specialistul proiectului, Oleksii Voloşciuk, au fost propuse două proiecte de construire a drumurilor spre Punctele de trecere „Diachivţi” şi „Crasnoilsc”. Proiectul pentru Crasnoilsc a fost respins, deoarece acolo încă nu a fost terminată construcţia Punctului de trecere. Proiectul pentru „Diachivţi” a câştigat concursul şi în prezent sunt întocmite documentele. Se prevede acordarea unui grant în sumă de circa un milion euro. „Banii vor fi folosiţi la construcţia a 5 kilometri de drum spre Punctul de trecere „Diachivţi”, a precizat Oleksii Voloşciuk.
***
Doctorandul Vladimit Acatrini, originar din Băhrineşti, raionul Hliboca, a primit a doua menţiune în ultimele câteva luni. Prima este cea de etnograf emerit al Ucrainei. Iar astăzi, pentru contribuţia adusă la dezvoltarea etnografiei, păstrarea patrimoniului istorico-literar naţional, lui Vladimir Acatrini i s-a înmânat Diploma Consiliului Raional Hliboca, Administraţiei Raionale de Stat şi insigna „Pentru merite în faţa raionului Hliboca”. Tânărul cercetător şi etnograf, încurajat de tatăl său, Mihail Acatrini, directorul Şcolii medii din Băhrineşti, propagă foarte activ moştenirea culturală a celebrei familii de intelectuali bucovineni Mandicevschi.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com