Cu zece zile înainte să predea ştafeta succesorului său, preşedintele american Barack Obama s-a adresat pentru ultima oară americanilor, în tradiţionalul discurs de adio. Spre deosebire de predecesorii săi, nu a ţinut discursul din Biroul Oval, ci a mers la Chicago, locul unde şi-a început ascensiunea fulgerătoare în politica americană. El le-a spus americanilor că lasă ţara mai puternică şi mai prosperă decât în urmă cu opt ani, chiar dacă mai sunt multe lucruri de îmbunătăţit. Şi le-a cerut americanilor să vegheze permanent la starea democraţiei lor.
Pentru ultima oară în calitate de preşedinte, Barack Obama a urcat pe o scenă instalată la Chicago, la câteva străzi de locul unde a ţinut discursul de mulţumire la câştigarea primului mandat, în 2008. Cu zece zile înainte să-şi încheie al doilea mandat, Barack Obama şi-a făcut bilanţul celor două mandate, spunând că lasă America mai puternică şi mai prosperă decât a primit-o.
„Dacă v-aş fi spus acum opt ani că America va ieşi dintr-o recesiune gravă, îşi va relansa industria auto şi va avea mai multe locuri de muncă noi ca oricând în istorie; dacă v-aş fi spus că vom deschide un nou capitol în relaţiile cu poporul cubanez, vom opri programul nuclear iranian fără să tragem un singur foc şi îl vom elimina pe creierul atentatelor de la 11 septembrie; dacă v-aş fi spus că vom obţine pentru toţi dreptul la căsătorie, că vom obţine asigurare medicală pentru încă 20 de milioane de cetăţeni… dacă v-aş fi spus toată acestea, aţi fi spus că ţintim cam sus. Dar asta am făcut. Asta aţi făcut voi”, a spus Barack Obama.
Recunoscând totuşi că mai sunt multe de făcut, Barack Obama s-a lansat într-o amplă pledoarie pentru consolidarea democraţiei, înainte de a-i ceda locul lui Donald Trump.
„Viitorul ar trebui să ne aparţină, dar acest potenţial va fi atins doar dacă democraţia noastră funcţionează, doar dacă politica noastră reflectă mai bine decenţa poporului nostru”, a declarat președintele SUA.
Emoţiile l-au copleşit când a vorbit despre familia sa, şi mai ales despre prima doamnă, pe care a numit-o cea mai bună prietenă a sa.
„O nouă generaţie ţinteşte mai sus pentru că te-a avut pe tine drept model. Am fost mândru de tine şi ţara a fost mândră de tine. Malia şi Sasha, din tot ce am făcut în viaţă, cel mai mult mă mândresc cu faptul că sunt tatăl vostru”, a spus președintele SUA.
Barack Obama le-a promis americanilor că va continua să le fie alături ca cetăţean şi şi-a încheiat discursul cu sloganul primei sale campanii prezidenţiale:
„Da, putem! Da, am putut şi da, putem! Mulţumesc, Dumnezeu să vă binecuvânteze! Domnul să aibă în pază America şi de acum înainte!”, a asigurat Barack Obama.
Vizita la Chicago a fost ultima în calitate de preşedinte şi cea de-a 445-a sa călătorie cu Air Force One. Barack şi Michelle Obama vor rămâne la Washington încă doi ani, până când fiica lor cea mică, Sasha, va termina liceul. Preşedintele a anunţat însă că va păstra discreţia.
Digi24.ro