De la 24 februarie, când a început invazia în Ucraina, şi până în prezent Rusia a pierdut circa 15 mii de militari. Totodată, apărătorii ucraineni au reuşit să nimicească cel puţin şase generali ruşi, transmite RBK-Ucraina. Se mai comunică: în aceste trei săptămâni de război au fost omorâţi mai mult de zece comandanţi ruşi. În lista generalilor, care şi-au sfârşit ruşinos cariera militară în Ucraina, pierzându-şi şi viaţa, figurează şi general-maiorul Oleg Miteaev, comandantul diviziei de infanterie motorizate 150. Această divizie a fost formată în 1943 şi a participat la asaltul Berlinului. Drapelul ei, considerat drapelul Victoriei, deschidea întotdeauna parada în ziua de 9 mai de la Moscova. Dar în primele zece zile ale invaziei în Ucraina, această divizie a fost înfrântă lângă Mariupol.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com