„Doar în limba ta durerea poţi s-o mângâi, iar bucuria s-o preschimbi în cânt”

26 09 2020 LC site LIMBA 2

Istoricul zilei: 26 septembrie

La 26 septembrie este marcată Ziua Limbilor Europei.

Ziua Limbilor Europei a fost marcată pentru prima dată în 2001, an declarat de Consiliul Europei drept Anul european al limbilor vorbite, iar de atunci, în fiecare an la 26 septembrie, în statele membre ale Consiliului Europei se sărbătoreşte Ziua limbilor vorbite.

 Ziua Limbilor Europei este o iniţiativă a Consiliului Europei și celebrează diversitatea lingvistică, atrăgând atenţia publicului asupra importanţei învăţării limbilor străine, cheia unei mai bune comunicări interculturale. Cei peste 800 de milioane de locuitori ai statelor membre ale Consiliului Europei sunt invitaţi să înveţe mai multe limbi, la orice vârstă, atât la şcoală, cât şi pe durata vieţii. Ziua Europeană a Limbilor are ca obiectiv să atragă atenția publicului asupra importanței învățării limbilor străine, făcându-l să aprecieze valoarea tuturor limbilor vorbite în Europa, să promoveze plurilingvismul și diversitatea lingvistică și culturală a Europei, care trebuie să fie păstrată și încurajată.

În toată lumea sunt vorbite 6000-7000 de limbi, dintre care aproximativ 225 sunt limbi europene, iar mai mult de jumătate din populația globului este bilingvă sau plurilingvă (vorbește sau înțelege două sau mai multe limbi).

În decursul anilor sunt câteva sărbători consacrate limbii. Pentru românii din nordul Bucovinei fiecare din ele are o pondere deosebită, mai ales sărbătoarea limbii materne. Aflându-se într-un mediu plurilingvist, ei sunt nevoiţi să lupte pentru menţinerea graiului matern – baza spiritualităţii şi culturii naţionale. Doar limba maternă le asigură dăinuirea ca neam pe aceste meleaguri mioritice.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

 

Добавить комментарий