Dodon: Transnistria trebuie să aibă dreptul la autodeterminare, dacă Chişinăul va decide să se unească cu România

hotnews.ro-Igor-Dodon

Igor Dodon consideră că unul dintre pilonii ce ar sta la baza soluţionării problemei transnistrene ar fi ca Tiraspolului să i se garanteze că, dacă Chişinăul decide să se unească cu România, atunci Transnistria trebuie să aibă dreptul la autodeterminare şi la înfiinţarea propriului stat, notează Adevărul Moldova.

În cadrul unui interviu oferit Clubului de presă „Rezonanţa socială” sâmbătă, 23 decembrie, Igor Dodon a declarat că pentru soluţionarea politică a conflictului transnistrean este nevoie de trei etape.

În primul caz preşedintele vorbeşte despre necesitatea de a avea la putere „o guvernare promoldovenească”.

„Iată cu asta trebuie să începem şi întrebarea nu e mai mult către Tiraspol, dar către noi. Aici la Chişinău nu doar preşedintele trebuie să gândească aşa, dar şi conducerea Guvernului şi a Parlamentului trebuie să lucreze împreună pentru a fortifica statalitatea. Nu pentru a intra în Europa, în NATO, în România, dar pentru întărirea statalităţii”, a subliniat şeful statului.

În cea de-a doua etapă Igor Dodon afirmă că „trebuie cu toţii să ne aşezăm şi să ne gândim cum vom reintegra ţara”.

„Eu deja am mai spus că sunt câteva lucruri pe care se va ţine totul. Iniţial este vorba de neutralitate. Noi cu toţii trebuie să înţelegem că Moldova nu va intra în NATO, asta trebuie să fie o garanţie. A doua, trebuie să dăm dreptul Transnistriei la autodeterminare. Dacă, cumva, la o anumită etapă, cineva din Chişinău va decide să se unească cu România, Transnistria trebuie să aibă dreptul la autodeterminare şi la înfiinţarea propriului stat recunoscut de toţi. Apropo, acest lucru este prevăzut în Legea privind statutul Găgăuziei”, a precizat preşedintele.

În a treia etapă şeful statului opinează că „trebuie să obţinem susţinere geopolitică”.

„Aici este un moment foarte important. Soluţionarea conflictului transnistrean nu poate fi istoria de succes doar a unei părţi. Rezolvarea problemei nu poate fi doar după planul rus, planul european sau cel american. În soluţionarea acestei probleme trebuie să-şi vadă victoria politică, geopolitică, diplomatică toate părţile. Pe lângă Chişinău şi Tiraspol, pe această problemă trebuie să-şi vadă partea sa de succs şi Rusia, şi UE, şi SUA. Sunt convins că ei au nevoie de această victorie”, a concluzionat Igor Dodon.

Добавить комментарий