În dimineața zilei de 29 ianuarie am primit o veste tristă. A încetat să bată inima lui Nicolae Mintencu, fost profesor de română la Școala medie (în prezent Liceu) din Voloca, învățător emerit al școlii din Ucraina, rapsod popular – laureat al mai multor concursuri internaționale de folclor, poet, care a aprins flacăra Poeziei în inimile mai multor discipoli ai săi, bun creștin, ani la rând cântând în corul bisericesc. Este autorul mai multor cărți de poezie și de istorie a Școlii din Voloca, căreia i-a consacrat mai mult de jumătate de veac.
Ultima noastră convorbire a avut loc luna aceasta, în preajma Zilei Eminescu. Nicolae Mintencu, fiind grav bolnav, a rugat să-i publicăm pe site-ul „Libertății Cuvântului” poezia sa consacrată poetului nostru național. I-am îndeplinit rugămintea.
Nicolae Mintencu a participat activ la viața culturală a Comunității românești din regiune. Ultima dată a asistat la lansarea cărții Mariei Toacă „Cântă cucu-n Cernăuți”, eveniment desfășurat la finele anului trecut, la Palatul Național. Atunci Nicolae Mintencu a interpretat cu toată străduința cântecul „Țărăncuța”, care decenii la rând s-a aflat în repertoriul său.
Exprimând profunde condoleanțe familiei îndurerate, reproducem pentru cititorii ediției online a „Libertății Cuvântului” acest material publicat anul trecut, întru luminoasa amintire a celui care a fost Nicolae Mintencu.
Viața – ca un izvor al frumuseții
Este vorba despre Nicolae Mintencu, vestit cântăreț de muzică populară – laureat al mai multor festivaluri și concursuri internaționale de folclor, fost profesor de română – învățător emerit al Ucrainei, poet – autor a mai multor cărți de poezie și publicistică, care are circa șase decenii de activitate pedagogică și artistică. Astăzi, la miez de Brumar, Nicolae Mintencu și sărbătorit ziua de naștere. Cu această ocazie l-au felicitat colegi de breaslă, de scenă și mulți din foștii săi discipoli, care îi sunt recunoscători pentru că i-a învățat să-și iubească graiul matern, cultura și tradiția neamului. Un mesaj de felicitare i-a adresat și conducerea Comunității Teritoriale Voloca. În Muzeul satului este un stand special consacrat lui Nicolae Mintencu, unde sunt expuse distincțiile sale.
Nicolae Mintencu a fost și rămâne un iscusit interpret de doină. Cu „Doina Volocii” el s-a prezentat la concursuri internaționale de folclor, ocupând locuri prestigioase. Fosta sa elevă, Rodica Ursuleac, menționa cândva că viața profesorului său este „ca un izvor al frumuseții, ca o vatră artistică a sufletului”. Nicolae Mintencu și-a consacrat viața slujirii graiului matern. Într-o poezie de a sa el afirmă: „Limba maternă-i făclie și sfeșnic/ În Casa lui Dumnezeu, / Limba maternă-i Luceafărul veșnic / Și Logosul neamului meu”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com