Săptămâna trecută, la Iași s-a desfășurat Festivalul de folclor pentru copii și tineret cu participare internațională „Cătălina”, ajuns la cea de-a XXVII-ea ediție. Pe scena lui au evoluat reprezentanții Școlii Populare de Artă și Civilizație Românească din Cernăuți, iar directorul Centrului Bucovinean de Artă, Iurie Levcic, a fost membru al juriului.
–De fapt, cu participarea la acest festival, la ediția din anul 2008, Grupul nostru etnofolcloric „Perla” a ieșit în lumea mare, a constatat domnul Iurie Levcic. De atunci suntem participanții permanenți ai Festivalului „Cătălina”, cel mai longeviv în viața culturală a Iașilor. El se desfășoară la Palatul Județean al Copiilor și de fiecare dată este susținut de Primăria Iași.
Despre participarea noastră la actuala ediție voi spune că micii artiști amatori din Cernăuți au făcut o adevărată concurență celorlalte colective. Am format un ansamblu – „Dor bucovinean” – unind Grupul vocal „Perla”, Grupul coregrafic „Mugurelul” din Pătrăuții de Sus, condus de Elena Pintescu, și Orchestra de instrumente populare „Mugurel”, dirijată de Nicolae Hacman, artist emerit al Ucrainei. Acest „Dor bucovinean” a ocupat primul loc. Solista Anastasia Uncu s-a clasat pe locul trei, iar Orchestra lui Nicolae Hacman a fost considerată cea mai bună la acest concurs. Despre aprecierea înaltă a micilor artiști cernăuțeni vorbește destul de convingător și faptul că la concertul de gală „Perla” s-a prezentat cu întregul său program artistic de 25 de minute.
În curând ne vom prezenta la un alt festival prestigios din România – „La fântâna dorului”, iar apoi la spectacolul de încheiere a sezonului de tabere ARC-2023 de la Botoșani, susținut de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com