Credinţa şi rugăciunea sunt acele flori care răsar din adâncul sufletului creştinului adevărat. Păşind prin această lume cu credinţă în Dumnezeu eşti acel, care semeni şi în urma ta se aşterne covorul faptelor bune, care-l va aduce să se atingă de el, măcar cu vârful degetelor, şi pe cel din inima căruia răsar florile care la atingere-ți fac să-i doară pe cei din jur.
Ziua de 27 martie a fost acea zi când pe covorul împresurat cu florile credinţei au păşit elevii şcolii nr. 2 din Iordăneşti, raionul Hliboca, alăturându-i şi pe acei oameni care locuiesc în mahalaua de pe malul drept al Şiretului. Această zi deosebită au aşteptat-o elevii cu nelinişte-n suflet şi cu mare credinţă, deoarece nu a fost o zi deosebită, dar o zi care a aprins în inimile lor şi mai mult flacăra credinţei şi a speranţei într-un viitor mai luminos.
Cu câteva zile în urmă a fost adusă de părintele Gheorghe Moroz, copiii căruia învaţă aici, vestea că în faţa şcolii se va înălţa o nouă biserică în cinstea Sfântului Nectarie din Egina, iar elevii vor fi primii care-l vor întâmpina pe înalt Preasfmţitul Meletie, care va sosi la sfinţirea pietrei de temelie.
în acea zi, elevii cu pâine şi sare, cu flori în mâini au ieşit în calea Preasfinţitului, aştemându-i-le la picioare, care mai apoi au încununat crucea sfinţită rămasă să ocrotească acest „colţişor de rai”.
Mitropolitul Cemăuţiului şi al Bucovinei, Meletie, cu zâmbetul blajin pe buze, l-a binecuvântat pe fiecare copil în parte, care mai apoi au rămas să fie martori ai acelui moment istoric — sfinţirea pietrei de temelie a noii biserici. După cum a menţionat părintele Vasile Covalciuc, ei vor vi acei, care peste zeci de ani le vor povesti copiilor sau nepoţilor, că ei au fost martori oculari ai unui asemenea moment care a rămas să fie scris pe aripile istoriei — punerea temeliei bisericii din satul Iordăneşti.
Momentul sfinţirii a fost o adevărată minime, ceea ce înseamnă că partea dreaptă a satului Iordăneşti de pe Valea Şiretului rămâne să trăiască prin şcoală şi biserica care urmează să fie construită. Nu în zadar, ieşind de la lecţii, făcând primul pas în curtea şcolii, Sfânta Cruce este ca o mamă ocrotitoare la locul sfinţit, de parcă cuprinde în braţele ei şcoala şi toată împrejurimea.
Această zi rămâne să fie scrisă cu litere de aur în istoria satului, în istoria şcolii, căci dacă vom da risipirii trecutul şi prezentul, despre care istorie vom mai vorbi în viitor?
Maria OPAIŢ, profesoară
a Şcolii nr. 2 din Iordăneşti,
raionul Hliboca