Două școli românești din regiunea Cernăuți vor participa la un simpozion ecologic internațional în județul Suceava

simpozion-cajvana-9

Reprezentanții Gimnaziului și Școlii medii Nr.1 din orășelul Crasna, raionul Storojineț, se vor deplasa în data de 27 octombrie 2018 la Cajvana, județul Suceava, unde va avea loc cea de-a V-a ediție a Simpozionul Internațional „Arborii ocrotiți, simbol al vitalității, diversității și frumuseții”.

Simpozionul internațional cu genericul „Arborii ocrotiți, simbol al vitalității, diversității și frumuseții” este organizat de Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” Cajvana.

Potrivit directorului liceului, Nicolae Robu, scopul evenimentului îl reprezintă conștientizarea întregii comunități privind valoarea științifică şi ecologică a arborilor multiseculari, dar şi importanţa europeană a stejarului ca simbol al perenității şi continuității.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Grădina Botanică „Anastasie Fătu” Iaşi și Primăria oraşului Cajvana.
Instituțiile de învățământ din regiunea Cernăuți se numără printre partenerii evenimentului.
simpozion-international-cajvana

Добавить комментарий