Doza de sănătate. Salatele – favoritele unei diete echilibrate

00 SALATELE

Întrucât pot fi servite la orice masă de peste zi, în orice anotimp și se pot prepara fără dificultate, salatele ar trebui să facă parte dintre felurile de mâncare favorite pentru orice persoană care dorește să aibă parte de o dietă echilibrată. Dacă ingredientele unei salate vor fi alese cu mare atenție, aceasta se poate transforma și într-un aliat veritabil pentru o siluetă de invidiat. În afară de aceasta, consumul constant de salate poate aduce multiple beneficii pentru sănătatea organismului.

Inima va fi mai sănătoasă.  Pe de o parte, cu ajutorul salatelor organismul poate avea parte de mai multe grăsimi bune. Acestea ar trebui să fie prezente atât în cadrul ingredientelor propriu-zise ale salatelor, cât și în dressing-uri. Printre cele mai recomandate surse de grăsimi sănătoase pe care le putem avea într-o salată se regăsesc: avocado, uleiurile vegetale (de măsline, de struguri etc.), semințele (de susan, de dovleac, de in, de floarea-soarelui etc.), nucile obișnuite, migdalele și orice dressing care se  bazează pe uleiuri vegetale.

Pe de altă parte, nutriționiștii insistă asupra ideii că o creștere a aportului de salate presupune o creștere a aportului de legume, ceea ce presupune o dietă „prietenoasă” cu valorile tensiunii arteriale. Practic, vegetalele vor diminua riscul de apariție a hipertensiunii arteriale, dar este necesar să nu se folosească  prea multă sare, care are efectul contrar. În rândul ingredientelor din salate care sunt excelente pentru menținerea în limite normale ale tensiunii arteriale sunt: fructele de pădure, legumele cu frunze verzi, semințele care nu sunt sărate etc.

Nu în ultimul rând, salatele sunt bune pentru sănătatea inimii întrucât nu favorizează creșterea nivelului colesterolului „rău” din organism. Grație lor, vom sta departe de grăsimile nesănătoase, care se pot acumula pe artere și vom fi mai aproape de grăsimile bune ce vor optimiza nivelul colesterolului „bun”. Totodată, fibrele din salate sunt și ele binevenite în lupta cu colesterolul, având capacitatea de a facilita eliminarea particulelor de colesterol din organism.

Digestia se va îmbunătăți.  În special rețetele de salate pentru slăbit, ce se remarcă printr-o prezență ridicată a fibrelor, sunt cele care pot fi de ajutor și pentru stimularea digestiei, îmbunătățind tranzitul intestinal și prevenind constipația. Spre exemplu, broccoli, ridichile, morcovii, merele etc. sunt ingrediente adecvate pentru o salată ce va sprijini eliminarea kilogramelor nedorite.

În salate se regăsesc și antioxidanți, meniți să diminueze din acumularea toxinelor la nivelul intestinului, iar o parte dintre ingrediente pot fi reprezentate de alimente probiotice, foarte importante și ele pentru o digestie bună. De pildă, iaurtul, brânzeturile maturate, varza murată etc. sunt binevenite oricând într-o salată.

Rezistenţă în fața stresului.  Varietatea ingredientelor dintr-o salată presupune prezența unora care sunt pline de vitamine și minerale ce ajută organismul să facă față mai bine stresului (cum ar fi vitamina C, vitaminele din grupul B, calciu, magneziu, fier etc.).  În aceste condiții, organismul  va fi mai puțin supus riscului de a se confrunta cu deficite nutriționale care au, printre efectele nedorite, inclusiv diminuarea capacității lui de a rezista în fața stresului.

În același timp, alături de vitamine și minerale, în salate se regăsesc acizi grași sănătoși, proteine și antioxidanți ce acționează sinergic pentru a echilibra activitatea hormonală din corp, ceea ce e de mare folos pentru a face față mai bine provocărilor din viața de zi cu zi.

Mai multă energie.  Vitaminele, mineralele, fibrele, carbohidrații sănătoși, proteinele de calitate, toate acestea asigură energie de lungă durată, nu doar episoade scurte, așa cum se întâmplă când se consumă alimente intens procesate.

Un nivel echilibrat al zahărului în organism.  Pentru a atinge acest obiectiv, spun medicii nutriționiști, trebuie să se excludă neapărat din salate ingrediente precum: dressing-uri grase, brânză grasă, nuci caramelizate, legume cu mult amidon, crutoane grase etc. În schimb, pentru o dietă cu un indice glicemic redus, se  includ în salate ingrediente precum mere, piersici, fructe de pădure, boabe, pește și cantități moderate de avocado, migdale, nuci.

Se vor îmbunătăți performanțele musculare. Există numeroase ingrediente care se pot utiliza inclusiv în rețetele de salate pentru slăbit pentru a menține masa musculară. Între acestea se numără: spanacul, ouăle, peștele, creveții, lintea, tofu, migdalele, brânza dulce etc.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий