(Gânduri subiective şi constatări obiective cu prilejul Zilei tineretului, marcată astăzi în Ucraina)
Vetrele noastre strămoşeşti, cu secole de dăinuire în istorie, se vor tinere: cu case noi şi frumoase, cu hore de hram şi la sărbătorile mari, cu bucuria cumătriilor şi alaiul nunţilor. După aceste criterii sunt apreciate perspectivele satelor, or, după cum afirmă oamenii, un sat fără tineret nu are viitor.
În perioada de tranziţie, de trecere de la satul colhoznic la cel al micilor proprietari funciari, s-a cam rărit numărul tinerilor care doresc să-şi lege destinul de baştină. Neavând aici loc de muncă, ei iau calea migraţiei. Casele, ca nişte vile, ridicate pe banii câştigaţi peste hotare, au împodobit satele noastre, dar le-au lipsit într-o anumită măsură de suflul tinereţii.
Problema angajării reuşite a tineretului a existat mereu, pur şi simplu, în zilele de astăzi ea este mai acută. Oricum, afirmaţia „Tineretului – căi deschise şi cât mai largi, iar celor în vârstă – onoare şi respect”, foarte populară în perioada satului colhoznic, nu şi-a pierdut valoarea nici acum.
Ucraina independentă a moştenit o bună parte din sărbătorile din perioada sovietică. Aceasta se referă şi la Ziua tineretului, marcată în ultima duminică a lunii iunie. Pe timpurile satului colhoznic aceasta era o mare sărbătoare. Voi menţiona că în satul meu natal, Berestea, care împreună cu alte două sate vecine, Mălineşti şi Doljoc, făcea parte din colhozul „Prietenia Popoarelor”. Ziua tineretului era deopotrivă cu cea a hramurilor. Ea se desfăşura într-o poiană din pădurea Berestei, drept scenă servind caroseria unui camion, împodobită corespunzător. Tinerilor fruntaşi în producţia agricolă li se înmânau premii şi cadouri, apoi urcau în scenă artiştii amatori, întrecându-se cu „soliştii înaripaţi” ai pădurii. Flăcăii şi fetele se prindeau în joc în sunetele fanfarei, iar copiii roiau în jurul celor câteva camioane, unde lucrătorii din comerţ vindeau îngheţată şi diferite dulciuri. Într-un cuvânt, sărbătoare pentru întreaga suflare din satele noastre.
Aceste duminici ale tineretului au rămas ca nişte momente luminoase şi plăcute în memoria celor, care demult au trecut de cea mai frumoasă perioadă a vieţii. În prezent cel mai preţios cadou pentru tineri din partea statului şi societăţii ar fi garantarea locurilor de muncă şi a perspectivelor clare şi sigure pentru afirmare şi un destin fericit în patria lor natală. Perifrazându-l pe marele clasic al literaturii universale, voi spune că nu există o „poveste mai tristă pe lume, decât cea a satelor lipsite de sclipirea tinereţii”.
Vasile CARLAŞCIUC
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com