Această presupunere a fost exprimată de sociologi într-un comentariu exclusiv pentru RBK-Ucraina.
În același timp, este dificil să numim planurile exacte de revenire în țară a multor refugiați. Majoritatea susțin că aceasta depinde de evaluarea pericolului. Mai ales printre cei care au copii.
„Potrivit cercetărilor noastre privind planurile de emigrare din 2017, 7 la sută dintre cetățenii Ucrainei erau predispuși să plece în străinătate și să rămână acolo. Și în 2018 – același lucru, adică a fost o cifră stabilă. Dar nu au avut ocazia să plece atunci. Iar acum sunt condiții ideale pentru cei care și-au dorit de mult timp acest lucru. Deci, Ucraina va pierde cel puțin 7 la sută din populație. Dar dacă condițiile vor fi mai mult sau mai puțin stabile, oamenii se vor întoarce destul de intens”, a relevat directorul Institutului Internațional de Sociologie din Kiev, Volodymyr Paniotto.
În același timp, aproximativ 8-9 la sută dintre ucraineni au declarat că nu se vor întoarce în Ucraina. Astfel de date au fost primite de Grupul sociologic „Rating”, intervievând cetățenii noștri din Polonia la începutul lunii mai. Dacă războiul va dura mai mult timp, conform noilor estimări, 10 la sută dintre refugiați nu se vor întoarce în Ucraina, afirmă directorul Grupului sociologic „Rating”, Oleksii Antipovyci.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com