Ecologiștii bat alarma: în Ucraina se face simțită o insuficiență catastrofală de precipitații

media_140206465111924900

Din anul 1991 și până în prezent în Ucraina au dispărut 10 mii de râulețe, iar din această cauză plantele dispun de umiditate insuficientă. În a doua jumătate a anului trecut au căzut foarte puține precipitații, în sol deficitul de umiditate se simte de mai mult timp, fapt care poate influența negativ asupra creșterii plantelor. Șefa Secției de agrometeorologie a Centrului hidrometeorologic al Ucrainei, Teteana Adamenko, într-un comentariu pentru publicația „Segodnea” („Azi”), a explicat: „Înainte sunt încă două luni ale perioadei reci – februarie și martie. Dacă în această perioadă în Ucraina vor cădea precipitații suficiente, atunci riscul va decădea. Însă în momentul de față nu există o astfel de încredere. În prima jumătate a lunii februarie vor fi puține precipitații pentru a compensa deficitul de umiditate, care s-a format la sfârșitul toamnei. Iar în martie se poate întâmpla orice. Au fost ani când cantitatea de precipitații a constituit 1,5-2 norme”. Directorul general al Asociației „Ekodia”, Natalia Gozeak, are un pronostic deloc îmbucurător. „Cercetătorii de la Universitatea Columbia din New-York au calculat că în viitor undele calde de lungă durată pot cuprinde concomitent toate regiunile alimentare. Ucraina se află printre țările care pot fi ușor afectate. Riscul creșterii numărului zilelor cu temperaturi anomale este deja de 20 de ori mai mare. Aceasta va influența asupra recoltei și, în genere, prezintă un pericol pentru securitatea alimentară nu numai în Ucraina, dar și în întreaga lume”, a opinat Natalia Gozeak. Prin urmare, secarea râurilor mici creează mari probleme ecologice.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий