Viaţa societăţii ucrainene devine tot mai stresantă, războiul din Donbas fiind doar un aspect al problemelor cu care se confruntă populaţia. Pe fundalul războiului nedeclarat, valuta naţională a Ucrainei a cunoscut evoluţii dintre cele mai stranii, iar preţurile au crescut văzând cu ochii.
Problema stabilităţii valutare este una serioasă, care afectează şi interesele mediului de afaceri. Tot mai multe întreprinderi se închid, iar businessul mic de abia supravieţuieşte. Neavând încredere în valuta naţională, oamenii de afaceri, după vânzarea de bunuri, imediat cumpără dolari şi euro. Nici capacitatea de cumpărare a cetăţenilor nu mai este una mare.
Colapsul situaţiei este unul evident. Mediul de afaceri nu se grăbeşte să vândă dolari şi să cumpere grivne, fiindcă nu are încredere în valuta naţională. Din păcate, Guvernul în loc să soluţioneze problema, a adoptat o serie de decizii necugetate. Potrivit unui proiect de lege promovat de guvernamentali, vor fi luaţi sub control exportatorii – cei care vând bunuri şi aduc în ţară dolari şi euro. Ei vor fi nevoiţi să vândă valuta străină timp de 90 de zile, adică vor trebui să cumpere în mod obligatoriu valută ucraineană – atenţie! – la un curs oficial, şi nu la cel de piaţă. „Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă” – acesta este principiul aplicat de Kiev.
Mijloacele administrative nu prea coincid cu politica care pretinde să fie liberală a autorităţilor de la Kiev. În mod normal, cursul valutar nu poate să fie veşnic unul artificial, iar economia nu poate fi în permanenţă suspusă unor intervenţii etatiste. Temporar, însă, metoda bâtei a dat rezultate, situaţia valutară a fost stabilizată. Dar ce va fi mai departe?
Marea primejdie va paşte Kievul în cel mai scurt timp. „Gâtuind” exportatorii, Kievul poate să se trezească cu o sumedenie de firme falimentate sau închise temporar. Exportatorilor nu le place când cineva le comandă. Această situaţie nu mai corespunde spiritului economiei de piaţă. Mediul de afaceri, dar şi sistemul economic în genere, preferă condiţii liberale, posibilităţi pentru obţinerea de venit, şi nu instabilitate.
„Menghina reglementării politice”, în care au intrat exportatorii, ricoşează spre businessul mic şi mijlociu. Aceeaşi instabilitate valutară a redus simţitor capacitatea de cumpărare a cetăţenilor, dar, în acelaşi timp, şi veniturile businessului mic şi mijlociu. O altă problemă, făcând abstracție de situaţia financiară, este prezenţa minimală a producătorului autohton pe piaţa ucraineană. Cu alte cuvinte, ucrainenii nu prea cumpără mărfuri ucrainene. Exportul este de asemenea la pământ. De aici rezultă şi marea fragilitate a sistemului economic în genere faţă de perturbaţiile valutare. Este o problemă de sistem care nu prea are cine s-o rezolve în momentul de faţă.
În acelaşi timp, potrivit unei inovaţii guvernamentale, de la 1 martie curent pensionarilor care încă lucrează li s-au tăiat 15 la sută din pensie. Pensionarilor care lucrează în sistemul administrării de stat pensiile în genere au fost luate. Mulţi pensionari s-au concediat, preferând să-şi caute un serviciu în economia subterană. Astfel, luptând teoretic cu economia informală, în realitate Kievul o dezvoltă şi mai mult. Aici ar trebui să adăugăm că toate procesele descrise mai sus problematizează respectarea Bugetului de stat pe anului 2015. Contribuabili sunt tot mai puţini, iar pensionarii, care aveau şi pensie, şi salariu, achitând unele taxe faţă de Fondul de pensii, vor fi întreţinuţi de stat în mod unilateral. Ne întrebăm, deci, care-i logica unor astfel de inovaţii?
În linii generale, evenimentele din Ucraina, dar şi deciziile adoptate de autorităţi agravează situaţia economică şi complică viaţa populaţiei. Să nu uităm că, în pofida unei inflaţii de peste 260% (recunoscută de „The Washington Post”, dar nu de Kiev) şi scumpirilor totale, Guvernul ucrainean a decis să scumpească gazul natural pentru populaţie cu circa 300% şi electricitatea cu 50%. Tarifele respective sunt şi mai mari pentru businessul mic şi mijlociu. Sunt condiţii insuportabile atât pentru populaţie, cât şi pentru business.
Marin Gherman, politolog