Elevii din Cernăuți vor vizita obiectivele istorice din județul Suceava care au legătură cu Ștefan cel Mare

Coroana-Sf.-Stefan

Proiectul „Traseele voievodului Ștefan cel Mare în Țara de Sus a Moldovei (România)”, care urmează să fie promovat la finanțarea în cadrul Programului de finanțare Cultură – „Constantin Brâncuși”, derulat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, are o valoare totală de 37.105 lei, contribuția județului Suceava, prin CJ Suceava, fiind de 1.855,25 lei.

Activitățile proiectului se implementează în parteneriat în baza unui acord de colaborare semnat de părțile implicate:  Județul Suceava prin Consiliul Județean Suceava și Regiunea Cernăuți prin Consiliul Regional Cernăuți, Raionul Soroca prin Consiliul Raional Soroca, Orașul Cricova prin Consiliul Local Cricova, Muzeul Bucovinei și Colegiul Tehnic ”Petru Mușat” Suceava.

Perioada de derulare a proiectului este 15 mai 2019 – 15 septembrie 2019, obiectivele specifice urmărind consolidarea identității etnice, circulația valorilor culturale și promovarea multiculturalității din comunitățile istorice din Bucovina și Basarabia, creșterea oportunităților de vizitare, dar și de cunoaștere a culturii, a istoriei și a limbii pentru cei 36 de elevi și însoțitori participanți la proiect.

Activitățile principale ale proiectului se referă la:

  • organizarea unor ateliere de cunoaștere a istoriei și culturii românești, cu sprijinul specialiștilor Muzeului Bucovinei, pentru 30 de elevi de gimnaziu și 6 profesori însoțitori din Soroca, Cricova și Cernăuți, pe parcursul a două zile, la sfârșitul lunii iunie 2019, în perioada în care se desfășoară și „Festivalul Ștefanian”;
  • vizitarea unor obiective istorice legate de personalitatea voievodului Ștefan cel Mare.

Добавить комментарий