Luna februarie a fost și va rămânea una deosebită pentru o româncă talentată, regretata Elizaveta Bogdaniuc din Pătrăuții de Jos.
Născută la 10 februarie 1925 într-o familie de țărani din satul Cupca, fostul raion Adâncata, regiunea Cernăuți. A terminat cele 7 clase în satul natal. La 13 iunie 1941 a fost deportată împreună cu părinții și fratele mai mic Constantin în Kazahstan. Acolo în neagra străinătate, unde au fost duși zeci de familii de români, a lucrat în сolhozul „Voroșilov”. În ianuarie 1943 a fost angajată la lucru în centrul raional Novorosiisk, regiunea Aktiubinsk, la administrația de ocrotire a sănătății, ca îngrijitoare la punctul de analiză a sângelui. În același timp a terminat și cursurile de soră medicală.
A trecut prin multe greutăți și necazuri, dar în toamna anului 1946, au avut norocul să se întoarcă toți înapoi în Bucovina. Casa părintească nu mai era. S-au dus toți să locuiască la bunica din satul Cupca. O vreme a lucrat ca șefă a oficiului poștal care deservea satele Cupca, Corcești și o parte a satului Pătrăuții de Sus. În luna ianuarie a anului 1948 a fost aleasă deputat în Sovietul popular din Cupca și numită secretară a acestui Soviet. În toamna anului 1949 pleacă să-și facă studiile la Școala pedagogică din Cernăuți împreună cu fratele Constantin și alți câțiva consăteni. Absolvind cu mențiune Școala pedagogică, în 1953, a intrat la Institutul pentru învățători, de 2 ani (era pe atunci un asemenea institut), la facultatea de matematică prin corespondență, angajându-se la școala din Cupca, ca învățătoare la clasele primare.
În anul 1954 se înființează școala medie N2 din Cupca (pe deal). Este numită învățătoare de matematică la această școală. Între timp Institutul pentru învățători se desființează. În anul 1960 a susținut examenele de admitere la Institutul pedagogic „Alecu Russo” din orașul Bălți, Republica Moldova. Doamna Elizaveta Bogdaniuc se înscrie la facultatea de limba și literatura moldovenească (cum se numea pe atunci). A absolvit Institutul în 1966, tot prin corespondență, lucrând deja ca profesoară de limba moldovenească, iar mai pe urmă ca director adjunct pentru lucrul educativ. A participat și la lichidarea analfabetismului, la școala serală ce se deschisese pe lângă școala medie N2.
A fost harnică, pricepută, îndrăzneață. I-a plăcut să organizeze multe lucruri frumoase cu elevii, dar și cu profesorii. Au fost în excursii, au participat la festivaluri, concerte, diferite concursuri, olimpiade școlare…
Aflându-se la odihna binemeritată s-a mutat cu traiul în satul vecin Pătrăuții de Jos. A sădit o livadă cu vișini, straturi cu flori.
Ca veterană a muncii pedagogice, dar și de război, era deseori invitată la diferite manifestări prilejuite de comemorarea victimelor regimului de tristă amintire, dar și a zilei Victoriei. Împreună cu fratele a fost reabilitată. Având înclinații și dragoste de literatură a început să aștearnă pe hârtie la început unele informații, apoi mici întâmplări din viață, dar mai ales poezii. A scris și compus poezii simple pentru toți cei dragi din viața ei: membrii familiei, prieteni, colegi, rude, apropiați. A scris și despre natură, anotimpuri, dar și necazuri prin care i-a fost sortit să treacă.
La îndemnul semnatarei acestor rânduri, la onorabila vârstă de 80 de ani, a scos de sub tipar trei cărțulii: o broșură și două cărți. „Judecata de după moartea omului” (tradusă necomplect), Storojineț, 2005, „O viață zbuciumată”, Storojineț 2005, „Muzica Inimii” (poezii pentru copii), editura „Laurii aurii”, Cernăuți, 2006.
A mai colaborat parțial și cu ziarele românești ce apăreau tipărite pe atunci (acum apar doar online), „Libertatea Cuvântului”, „Zorile Bucovinei”, „Timp nou” (Hliboca). În vara anului 2016, în luna iulie, la vârsta de 91 de ani a trecut la cele veșnice, fiind înmormântată în cimitirul din satul Pătrăuții de Jos.
O pomenim în fiecare an la Liceul din Cupca, în ajunul zilei Reconcilierii și Memoriei, dar și a Victoriei în cel de al doilea război mondial.
Eleonora SCHIPOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com