La 8 aprilie 1911, cu 110 ani în urmă, în localitatea Rășinari, județul Sibiu, s-a născut Emil Cioran, filozof și scriitor român, care și-a trăit cea mai mare parte a vieții în Franța.
Emil Cioran face parte din strălucita triadă, alături de Mircea Eliade și Eugen Ionescu, cu care se mândresc românii. Emil Cioran își ia o licență în filozofie la București, audiază cursuri la Berlin și München. E bursier al Institutului francez de la București la Sorbona (din 1937). În 1934 publică „Pe culmile disperării”, carte distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și premiul Tinerilor Scriitori Români. În anii următori editează „Cartea amăgirilor ” (1935), „Schimbarea la față a României” (1936). În 1941 Emil Cioran este consilier cultural la legația română de la Vichy, pleacă la Paris unde activează în Propaganda Staffel. Supraviețuiește după război în capitala Franței cu servicii temporare, cel mai prestigios fiind cel de director de colecție la Editura „Plon”.
În 1949 Emil Cioran începe să publice în limba franceză , declarând că e vorba de un exercițiu de asceză, căci ființa lui, plămădită din îndoieli și mizerie, rămâne refractară eleganței acestui grai. În mediile erudite franceze începe să se vorbească despre „un român, mare moralist francez”. Volumul „Silogismele amărăciunii” (1952) îi aduce caracterizarea de „La Rochefoucauld al secolului XX”. Peste patru ani, în 1956, în „Tentația de a exista”, face o comparație între „destinul genial” al unor popoare, cum e cel evreu, poporul ales, și cel al unor popoare agricole, cum e poporul român. În România socialistă cartea este supusă criticii, iar în Franța ea stârnește un entuziasm neobișnuit: „Cioran ne-a învățat, fără lecții și fără precepte, să trăim liberi, total liberi. Cioran este una dintre cele mai mari personalități care înțeleg timpul nostru”.
Iar Emil Cioran își urmează destinul, acela de „filosof al neantului” și în același timp de neîntrecut stilist al limbii franceze. Publică „Istorie și Utopie” (1960), „Căderea în timp” (1964), „Demiurgul rău” (1969), „Inconvenientul de a te fi născut” (1973), „Sfâșierea” (1979). Franța democrată rămâne în continuare entuziasmată de creația sa. Mărturie stă numărul impresionant de premii ce i se acordă, dar pe care complicatul și taciturnul român le refuză cu obstinație. Și tirajele cărților sale, după 1980, devin amețitoare, sub logo-ul „Cel mai mare prozator francez e un român”.
Notorietatea filosofului silește autoritățile de la București ca, începând din 1988, să publice măcar fragmente din opera sa, incluse în antologii de profil. După 1990, editarea a intrat, și în România, într-un curs normal.
Emil Cioran a decedat la Paris, în 20 iunie 1995.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com