Eparhia Cernăuților și Bucovinei anunță că îl va acționa în judecată pe Myhailo Pavliuk, șeful interimar al ARS Cernăuți

44624

Eparhia Cernăuților și Bucovinei a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, subordonate Patriarhiei de la Moscova, anunță că îl va acționa în judecată pe Myhailo Pavliuk, șeful interimar al Administrației Regionale de Stat Cernăuți, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea dispoziției semnată de oficial privind modificarea statutului comunității religioase din satul Dobrynivți (Dobronăuți), raionul Zastavna.

Myhailo Pavliuk este învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu; incitarea la ură religioasă; implicarea ilegală în activitățile unei organizații religioase și tulburarea liberei exercitări a ritualului unui cult religios; complicitate la înstrăinare a proprietății unei persoane juridice; manipulare a documentelor în scopul reînregistrării statutului actual al unei  organizații religioase pe numele unei organizații religioase necunoscute (neînregistrate în Registrul unic de stat al entităților juridice).

De asemenea, potrivit comunicatului publicat de eparhie pe Facebook, enoriașii și clericii ortodocși din regiunea Cernăuți vor organiza o acțiune de protest în fața clădirii administrației regionale de stat din orașul Cernăuți.

Reamintim că pe 14 aprilie curent, la biserica din satul  Zadubrivka, raionul Zastavna, între enoriașii celor două biserici ortodoxe din Ucraina s-a iscat un conflict cu privire cui aparține biserica locală și cine are dreptul să oficieze serviciul divin.

Добавить комментарий