Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a ameninţat vineri să deschidă frontierele în faţa migranţilor care doresc să ajungă în Europa, la o zi după votul Parlamentului European care a cerut îngheţarea temporară a negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană, relatează AFP, citată de Agerpres.ro
„Când 50.000 de migranţi s-au adunat la punctul de frontieră Kapikule (la frontiera turco-bulgară), voi aţi strigat după ajutor. Aţi început să vă întrebaţi: „Ce ne facem dacă Turcia îşi deschide graniţele?”, a declarat Erdogan. „Ascultaţi-mă bine. Dacă mergeţi mai departe, aceste frontiere se vor deschide, băgaţi-vă asta în cap”, a avertizat preşedintele Turciei, într-un discurs la Istanbul.
Într-o rezoluţie fără caracter obligatoriu, adoptată cu o foarte largă majoritate, la Strasbourg, deputaţii europeni au cerut joi o „îngheţare temporară” a procesului de aderare început în 2005 cu Turcia din cauza represiunii „disproporţionate” în urma tentativei de lovitură de stat din luna iulie.
Votarea acestui text vine pe un fond de tensiuni între Turcia şi UE, ale căror relaţii, deja dificile, s-au deteriorat după puciul eşuat, care a fost urmat de epurări de o amploare fără precedent ce au vizat în special opozanţi politici kurzi şi mass-media critice autorităţilor.
Declaraţiile lui Erdogan intervin în contextul în care europenii totuşi speră că regimul turc nu va renunţa la aplicarea acordului cu privire la migranţi semnat în martie cu UE şi nu va înceta să blocheze fluxul de refugiaţi care încearcă să ajungă în Europa. Turcia are pe teritoriul său 2,7 milioane de refugiaţi sirieni.
În contrapartidă la pactul privind migranţii, Ankara a cerut ca cetăţenii turci să fie scutiţi de vize în spaţiul Schengen. Autorităţile de la Ankara au ameninţat de mai multe ori să rupă acordul cu UE dacă acest dosar nu va avansa.
Semn al tensiunilor dintre Ankara şi UE, Erdogan a menţionat recent opţiunea unui referendum pe tema continuării sau nu a procesului de aderare la UE şi a invocat posibilitatea apropierii de Organizaţia de Cooperare de la Shanghai (OCS), coprezidată de China şi Rusia.