Elevii claselor I trebuie să treacă un examen medical înainte de începerea anului școlar. Toți ceilalți copii ar trebui să treacă examenul medical o dată pe an, anunță medicul sanitar șef al Ucrainei, Viktor Liașko, informează Libertatea Cuvântului cu referire la Ukrainski novyny.
„Copilul trebuie să facă un examen medical o dată pe an… Responsabilitatea pentru trecerea examenului medical este pusă pe seama părinților. Părinții pot contacta medicul de familie și să stabilească data pentru trecerea examenului medical «, a spus Liașko.
De asemenea, medicul sanitar principal a solicitat părinților să verifice calendarul de vaccinare al copiilor. Potrivit lui, toate vaccinurile necesare sunt acum disponibile.
De menționat că în pofida unei situații epidemiologice dificile, la 1 septembrie toate școlile din Ucraina se vor deschide. Instituțiile de învățământ vor fi închise pentru carantină numai în acele raioane unde incidența cazurilor de Covid-19 este foarte mare, adică în zonele „roșii”.
Conform recomandărilor Ministerului Învățământului, școlile trebuie să respecte regulile de distanță socială și de igienă. Elevilor cu boli ale sistemului respirator și imunitar li se recomandă să studieze de la distanță sau extern.
Libertatea Cuvântului – www.lyberti.com