Legea privind asigurarea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat poate crea obstacole în relațiile cu multe țări ale Uniunii Europene, consideră politologul ucrainean Ruslan Bortnyk. Expertul subliniază că guvernele mai multor țări din UE au condamnat unele prevederi ale acestei legi. De asemenea, anterior Ungaria, România și Bulgaria au dat o apreciere negativă articolului lingvistic din Legea Învățământului. „Această lege vine în sprijinul prevederilor controversate ale Legii Învățământului, potrivit căreia educația în limbile minorităților în școli va deveni imposibilă. Potrivit diverselor surse, în aceste scoli studiază între 400–700 mii de elevi”, spune R. Bortnyk. „Acest document nu poate fi definit drept lege despre limba ucraineană. Statutul limbii ucrainene este de mult timp reglementat și se află în afara oricărui pericol. În același timp, această lege contravine Constituției noastre, care garantează folosirea și dezvoltarea liberă a limbilor minorităților naționale», a rezumat Ruslan Bortnyk.
În același timp, directorul Institutului de Limba Ucraineană al Academiei Naționale de Științe, Pavlo Gryțenko, consideră că principala amenințare la adresa limbilor minorităților naționale din Ucraina este limba rusă. El a spus acest lucru într-un interviu acordat Glavkom. Potrivit lui Gryțenko, acum în Ucraina există „ghetto-uri conservate ale minorităților naționale”, unde nu se învață limba ucraineană. „Noi ori le socializăm în societatea ucraineană prin limba ucraineană sau le respingem: ungurii în Ungaria, bulgarii în Bulgaria, românii în România și rușii în Rusia», spune lingvistul. O altă problemă, spune Gryțenko, este că minoritățile, refuzând propria lor limbă, intră în zona de influență a limbii ruse. „Din acest motiv noi creștem numărul populației vorbitoare de limba rusă. Să luăm ca exemplu bulgarii, care trăiesc în Ucraina. Părinții și bunicii cunosc bulgara, iar copiii nu o mai vorbesc, pentru că le-am oferit posibilitatea să înlocuiască limba maternă cu rusa”, a spus lingvistul.
Reamintim că Rada Supremă a Ucrainei a adoptat în doua lectură, la 25 aprilie, Legea privind „utilizarea obligatorie a limbii ucrainene în toate domeniile vieții”. Un total de 278 de deputați, față de un minim cerut de 226, a votat pentru această lege, care extinde cotele de folosire a limbii ucrainene în presa audiovizuală și face mai strictă folosirea ei în cadrul oficial. Legea prevede că fiecare cetățean al Ucrainei trebuie să cunoască limba de stat. De asemenea, site-urile și ziarele sunt obligate să aibă și o versiune în limba ucraineană. Pentru încălcarea legii se introduce pedeapsa administrativă, iar „pentru umilirea publică și nerespectarea limbii de stat”, răspunderea penală.
Câştigătorul alegerilor prezidenţiale din Ucraina, Volodymyr Zelenskyi, a declarat că după inaugurarea sa în calitate de președinte va efectua o examinare amănunțită a legii privind „utilizarea obligatorie a limbii ucrainene în toate domeniile vieții”, pentru a stabili dacă aceasta respectă drepturile și interesele constituționale ale cetățenilor ucraineni. Volodymyr Zelenskyi a subliniat că limba ucraineană trebuie să rămână singura limbă de stat în Ucraina, însă l-ar interesa care sunt metodele de punere în aplicare a legii adoptate. „Statul trebuie să promoveze dezvoltarea limbii ucrainene prin crearea unor stimulente și exemple pozitive, nu interdicții și pedepse”, a subliniat Volodymyr Zelenskyi. Pagină realizată de Mi