La Câmpulung Moldovenesc se va desfășura, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, în perioada 26 – 28 iulie a.c., cea de-a 30 ediție a Festivalul Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”, manifestare organizată de Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc, Consiliul Județean Suceava și Centrul Cultural „Bucovina”.
Festivalul, care nu reprezintă doar un eveniment cultural multietnic ce nu are echivalent în Europa, ci și o istorie de inițiere a legăturilor bazate pe parteneriat între țările care au semnat protocolul de colaborare (Polonia, România, Ungaria și Ucraina), are ca scop protejarea, conservarea și promovarea folclorului bucovinean în Bucovina și între emigranții bucovineni din aceste țări.
Inițiatorul și principalul organizator al festivalului, timp de 28 de ani, a fost Casa de Cultură din Piła – Polonia, respectiv Zbigniew Kowalski, care este și directorul festivalului.
Având o desfășurare itinerantă, festivalul demonstrează ce loc important ocupă cultura în procesul înțelegerii și cunoașterii, respectului reciproc, toleranței în conviețuire și bunei vecinătăți între diferitele grupuri etnice.
În orașele Pila și Jastrowie din Polonia, un astfel de eveniment a avut loc la finele lunii iunie.