„Fetele din Bucovina”: muzica este veșnic tânără

Screenshot_1

S-au împlinit două decenii de activitate a Grupului vocal „Fetele din Bucovina”. El este inseparabil și, totodată, separabil de Corul „Dragoș Vodă” al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”. Inseparabil, fiindcă vocalistele grupului cântă și în cor, evoluează împreună cu el. Separabil, înseamnă că „Fetele din Bucovina” își au repertoriul lor, demonstrând veșnica tinerețe a cântecului.

– Douăzeci de ani este cea mai frumoasă vârstă a tinereții. „Fetele din Bucovina” se simt tinere împreună cu cântecul. De fapt, aceasta a și fost ideea când se alegea denumirea grupului nostru vocal, afirmă conducătoarea artistică a lui, dna Luminița Demianic. El a fost creat pe timpul când dirijor al Corului „Dragoș Vodă” era regretatul Mihai Sainciuc. În acești douăzeci de ani s-a schimbat componența grupului, dar sunt câteva vocaliste, care s-au aflat la începuturile lui. S-a schimbat și repertoriul, dar principiul de selectare a rămas același. „Fetele din Bucovina” interpretează cântece patriotice românești, cântece lirice, cântece din zona noastră folclorică.

Grupul vocal „Fetele din Bucovina”, la fel ca și Corul „Dragoș Vodă”, prin evoluarea lor „blagoslovesc” majoritatea evenimentelor culturale, organizate de Societatea „Mihai Eminescu”, marile sărbători de suflet ale comunității românești din ținut. Turneele internaționale ale Grupului vocal „Fetele din Bucovina”, de asemenea, coincid cu cele ale Corului „Dragoș Vodă”. Și la fel se bucură de mare succes. Au fost aplaudate în România, Moldova și Serbia, însă o pagină aparte în biografia de creație a colectivului constituie participarea la festivalurile din Alba Iulia și Târgoviște.

– Am hotărât să marcăm această dată printr-un mic concert jubiliar, care va avea loc la 10 noiembrie în Sala mare a Palatului orășenesc de cultură din Cernăuți, remarcă doamna Luminița Demianic. Împreună cu noi vor evolua pe scenă soliștii Gheorghe Puiu, Dumitru Caulea, Maria Dovghei, Victoria Costinean, Carolina Jitaru și alții. Am invitat și Orchestra de instrumente populare din Voloca.

Doamna Luminița Demianic este de acord că viitorul Grupului vocal „Fetele din Bucovina” va depinde de viitorul Corului „Dragoș Vodă”.

– În cor se simte lipsa de tineri interpreți. Cred că apariția lor nu se va lăsa mult așteptată. Va întineri corul, vor întineri și „Fetele din Bucovina”, a conchis doamna Luminița Demianic.

Добавить комментарий