Peste câteva zile, la monumentele lui Mihai Eminescu vor fi depuse buchete și cununi de flori, cu prilejul împlinirii a 131 de ani de la trecerea lui în nemurire. Românii, și nu numai ei, îl vor omagia pe poetul care simbolizează cultura lor în sistemul universal al valorilor spirituale. Luceafărul poeziei românești, care a răsărit deasupra „munților în lumină” și a „văilor de flori” din „dulcea Bucovină” mai este numit și „ultimul romantic european”, și autorul celui mai mare poem de dragoste din lume.
În numărul din 10 aprilie 1873 al revistei „Convorbiri literare” este publicată una din capodoperele lirice eminesciene – poezia „Floare albastră”. Unii istorici literari consideră că „floarea albastră” este simbolul idealismului și al fericirii ideale, creat de romantica germană. Eminescologul român, G. Bogdan-Duică, este de părerea că la poetul nostru „floarea albastră este o fată frumoasă, iubitoare”. Această „floare” vie devine un simbol ideal.
E în firea omului să tindă spre ideal, spre o dragoste ideală. Iar ea, dragostea ideală, nu poate fi decât sinceră, la fel cum este iubirea pe care românii o manifestă față de poetul lor național. Eminescu este acela, care ține împreună, unit în jurul idealurilor naționale, neamul românesc din Bucovina lui dragă. Floarea albastră a Poetului nu se ofilește în sufletele noastre.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
