Pomii încărcați de flori și pomii doldora de rod – între aceste două fenomene din calendarul naturii se desfășoară munca intensă a pomicultorului. Dacă primăvara pomii în floare insuflă speranță, toamna, când ramurile se apleacă sub greutatea fructelor, pomicultorul își vede rezultatele străduinței sale.
Imediat după desființarea colhozurilor mai mulți gospodari din satele noastre au riscat să planteze livezi tinere. Au riscat, fiindcă o livadă începe să aducă venit după câțiva ani. S-a dovedit că este puțin să ai o livadă ca din rai, e la fel de importantă și piața de desfacere. Până nu demult majoritatea pomicultorilor bucovineni contau pe piața de desfacere din Rusia, însă din cauze bine cunoscute, ea a devenit străină pentru toți producătorii de produse agricole din Ucraina. Aceștia se orientează „din mers” spre piețele din alte țări, inclusiv spre cele comunitare. Un argument ponderabil sunt datele de statistică. Numai în primul trimestru al anului în curs exportul de mere din Ucraina a constituit 3,3 mii tone pentru suma de 702 mii dolari – cu 50 de ori mai mult decât în perioada analogică a anului trecut.
Regiunea Cernăuţi deţine unul dintre primele locuri în Ucraina în privinţa livezilor tinere de meri şi peri. Pomicultori cu cea mai veche experienţă sunt cei din raionul Hotin, îndeosebi, cei din Colincăuţi, Clişcăuţi şi Nedoboivţi. În raionul Secureni predomină livezile, unde se aplică tehnologiile moderne. Acolo au şi fost construite cele mai mari depozite de păstrare a fructelor. Pomicultorii din Colincăuţi preferă să crească şi puieţi.
– În privinţa realizării fructelor probleme nu sunt, a spus doamna Nina Crivorucico. Intermediarii cumpără merele de la gospodar de acasă, apoi le realizează în alte oraşe ale Ucrainei. În acest mod realizează mere şi Gospodăria „Spicul de aur” din Stroieşti, raionul Noua Suliţă. Domnul Artiom Gligor, care răspunde de acest sector, a spus că livezile de meri din gospodărie ocupă o suprafaţă de 30 ha şi pentru păstrarea fructelor a fost construit un depozit modern cu o capacitate de 900 tone. „În prezent merele sunt pe sfârşite. Le vindem intermediarilor, care apoi le realizează în alte regiuni ale ţării”, a precizat dl Artiom.
Când s-a închis piaţa rusă pentru producătorii noştri, l-am întrebat pe pomicultorul Vasile Hauca din Priprutie, raionul Noua Suliţă, cum are de gând să rezolve problema desfacerii producţiei. „În oraşele Ucrainei sunt foarte căutate merele noastre”, a relatat dl Vasile Hauca. Iar în anul următor şi-a mărit suprafaţa livezii. Înseamnă, că este convenabil să îngrijeşti de livezi.