Nave militare ruse au efectuat exerciții în Marea Neagră, utilizând rachete de croazieră Kalibr şi sisteme de artilerie, a anunțat joi Flota rusă din această zonă, iar la exerciții au participat 2 fregate şi 2 nave de atac, relatează agenția TASS, citata de Mediafax.
„Conform scenariului exercițiului, fregatele Amiral Makarov şi Amiral Essen au simulat atacarea navelor din grupul de luptă, utilizând rachete de croazieră Kalibr. Navele de luptă au avut sarcina de a simula respingerea unui atac”, precizează Flota rusă a Mării Negre, potrivit agenției ruse de știri TASS.