„Datinile, poveştile, muzica şi poezia sunt arhivele
popoarelor. Cu ele se poate oricând reconstitui trecutul
întunecat… Poezia populară este întâia fază a civilizaţiei unui neam, ce se trezeşte la lumina vieţii…”
(A. Russo)
Într-o lume a informatizării, a vitezei, a noului, în care de cele mai multe ori se promovează kitsh-ul, adevăratele valori culturale ale unui popor încep să se piardă, să se uite asemeni unei vechi lăzi de zestre: cu toţii ştim că există, dar este acolo undeva în casa bunicilor, a străbunicilor.
Tradiţiile, obiceiurile, portul şi folclorul sunt comori inestimabile ce definesc un popor, făcându-l unic, statornic şi nemuritor în pofida scurgerii timpului.
Constatăm cu mare regret că folclorul este din ce în ce mai puţin prezent în viaţa tinerei generaţii, ajungându-se chiar la necunoaşterea tradiţiilor şi obiceiurilor străbunilor. Dacă am fi mai conştienţi de tradiţiile noastre, am putea să apreciem frumuseţea portului popular, a dansului şi cântecului românesc, a meşteşugurilor tradiţionale atât de mult apreciate de străini, şi câteodată prea puţin apreciate de noi, cei care trăim pe aceste meleaguri. Inevitabil apare și întrebarea: „Ce vom lăsa moştenire generaţiilor viitoare? Ştiut fiind faptul că într-o epocă a tehnologizării nu mai avem răbdare să apreciem valorile tradiţionale pe care ni le-au lăsat străbunii”.
Cu obiectivul de a cultiva interesul pentru cunoaşterea tradiţiilor şi obiceiurilor de la cea mai fragedă vârstă, ca semn de recunoştinţă şi respect faţă de trecutul neamului nostru românesc, în școala din Mihoreni se organizează diverse activități și măsuri extrașcolare. De o experiență extraordinară am avut parte noi, elevii claselor a X-a, pregătindu-ne de șezătoarea prezentată în cadrul etapei raionale a Festivalului-concurs ”Roua cristalină-2015”. Am trăit momente deosebite într-o atmosferă de odinioară a satului nostru. Coordonați de profesoarele Mihaela Lupu și Elena Olaru, precum și de bunicile noastre, am învățat a țese, a scărmăna și toarce lâna, a coase ”în crucițe” și a broda, scărmănatul penelor şi multe alte ocupaţii casnice de odinioară, iar băieții au împletit coșuri, au depănat și au făcut țevi. Am aflat multe lucruri interesante ce țin de meșteșugurile populare din zona noastră.
Potrivit tradiţiei, şezătorile erau organizate, cel mai des, în serile de iarnă, după ce ţăranii terminau lucrul în camp, în serile zilelor lucrătoare, la una sau mai multe case. În zilele de sărbătoare sau duminica, nu se făceau șezători. Aceste șezători puteau să aibă și un caracter de întrajutorare, dacă ținem seama că femeile se ajutau între ele la torsul lânii. Fetele tinere erau însoțite la șezătoare de mama sau de bunica. În cadrul șezătorilor, niciodată nu coseau cămăși. Acest lucru era făcut de fiecare persoană aparte. Nu trebuie să uităm că în cadrul șezătorilor se comentau evenimentele cele mai importante din viața satului. Era locul în care învățai ce este potrivit firii și ce nu e bine să faci. Flăcăii mergeau pe la casele în care aveau loc șezătorile, însoțiți de muzicanți. Pe timpuri, pe lângă muzică şi dansuri, la şezători se făcea zestrea fetelor bune de măritat.
În ziua prezentării șezătorii sala de festivități a școlii a fost amenajată ca o adevărată ”Casă mare” cu scoarțe și lăicere, perne și pernuțe brodate, prosoape țesute și cusute, costume populare. De la șezătoare nu au lipsit cântecele, doinele, ghicitorile, proverbele și zicătorile, glumele, dar și jocul și voia bună.
Spectatorii au fost impresionaţi de jocul actorilor şi cred că în acest fel pot fi reînviate vechile obiceiuri.
În încheiere facem un apel către tânăra generație: să ne aducem aportul la culegerea şi păstrarea celui mai preţios tezaur! Folclorul să ne fie izvor fermecat de apă vie, hrană din care ne alimentăm sufletul!
Adriana LUPU, elevă în clasa a 10-a, Şcoala de cultură generală de gradul I-III Mihoreni, raionul Herța
Folclorul – zestre spirituală a neamului