Fosta ambasadoare a SUA în Ucraina califică diplomaţia americană drept „amorală”

Screenshot_1

Fosta ambasadoare a SUA în Ucraina a apreciat miercuri că politica externă a Washingtonului este „amorală”, potrivit France Presse.

Marie Yovanovitch a făcut această afirmaţie într-un discurs rostit la Universitatea Georgetown, unde a primit un premiu care i-a fost decernat de Institutul de diplomaţie al acestei celebre instituţii din Washington.

„La ora actuală, Departamentul de Stat are o problemă”, a apreciat ea. „Principalii săi lideri sunt lipsiţi de viziune politică, de claritate morală şi de capacitate de conducere”, consideră diplomata.

„Cinstit vorbind, o politică externă amorală, jucând pe lipsa de claritate, care înlocuieşte încrederea prin ameninţări, însă frica şi confuzia nu pot funcţiona pe termen lung”, a spus Yovanovitch.

Ea a îndemnat Departamentul de Stat să dezvolte o relaţie mai strânsă cu Congresul, să ofere o mai bună pregătire diplomaţilor şi să ia în serios necesitatea de a combate dezinformarea.

Premiul Trainor, acordat Mariei Yovanovitch, a fost decernat în trecut unor personalităţi precum secretarul de stat american Madeleine Albright sau secretarul general al ONU, Kofi Annan.

Acesta este atribuit unui american sau unui străin “care s-a distins în conduita diplomatică”, potrivit Universităţii Georgetown.

Canadiancă prin naştere, înainte de a servi la post în Ucraina, Marie Yovanovitch a fost ambasadoare a SUA în Armenia şi în Kîrgîzstan.

Înainte de a fi rechemată de la Kiev, Yovanovitch a fost criticată în 2019 de către Donald Trump în cadrul unei convorbiri telefonice cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Ulterior, fosta ambasadoare a depus mărturie împotriva lui Trump în Camera Reprezentanţilor în cadrul dezbaterilor care au culminat cu punerea sub acuzare (impeachment) a preşedintelui.

Rivalii democraţi ai lui Donald Trump l-au acuzat că a exercitat presiuni împotriva Ucrainei pentru a obţine informaţii compromiţătoare despre fostul vicepreşedinte democrat Joe Biden, actual candidat la alegerile primare ale Partidului Democrat în vederea prezidenţialelor din SUA. O acuzaţie categoric respinsă de către Trump şi de către tabăra republicană. Între timp, Donald Trump a fost achitat în procesul desfăşurat în Senat, dominat de republicani.

Добавить комментарий