Pentagonul a revenit la tacticile testate în timpul războiului rece cu Uniunea Sovietică, spun experții militari americani.
Mobilizarea fără o notificare prealabilă a fost principala caracteristică a strategiei militare anti-sovietice a Statelor Unite ale Americii.
Anterior, președintele rus Vladimir Putin a subliniat la reuniunea anuală extinsă a Consiliului de administrație al FSB că se manifestă o presiune tot mai mare din partea NATO asupra frontierelor de vest ale Rusiei, scrie Gazeta.ru, citată de Rador.
Desfășurarea neașteptată din Polonia a Regimentului 6 Infanterie al Armatei Statelor Unite ale Americii a indicat faptul că Pentagonul se întoarce la tacticile de manevră bruscă, folosite în Europa în timpul „războiului rece” cu Uniunea Sovietică — scrie publicația militară americană «Stars and Stripes».
Mobilizarea fără notificare prealabilă a fost principala caracteristică a strategiei militare americane de contracarare a Uniunii Sovietice.
«Noi am primit o notificare pentru a ne muta imediat în Polonia», a spus colonelul Chad Chalfont, comandantul Brigăzii a 2-a Tancuri.
Acum armata americană declanșează încă o dată arta de desfășurare instantanee, adaptându-se noii strategii a Pentagonului, cunoscută sub numele de utilizarea dinamică a forței. Această strategie presupune mișcări imprevizibile ale trupelor militare.
«Noi vom face aceste operațiuni în mod regulat. Pentru oricare din adversarii noștri, acțiunile noastre vor fi imprevizibile pe orice rampă de lansare, pe orice teatru de operațiuni.
Și asta este bine pentru securitatea noastră națională. Toate acestea sunt menite să-i descurajeze pe adversari și mobilitatea lor», a declarat generalul-maior John Gronski, comandantul adjunct al Gărzii Naționale a Armatei SUA din Europa.
Pentru Europa, sosirea infanteriștilor americani de la baza militară Fort Bliss din Texas a devenit evenimentul culminant al celor cinci ani de eforturi pentru a restabili forțele care au fost în mare măsură reduse după sfârșitul „războiului rece”.
«Ultimul tanc al armatei americane a părăsit Europa în 2013, următoarea componență a forțelor de rotație a revenit cu tancurile cu aproximativ un an mai târziu, deoarece situația de securitate s-a schimbat», a explicat Gronski.
Majoritatea soldaților vor fi în Polonia până la jumătatea lunii aprilie, vor face manevre și trageri cu armament de război, adus din rezervele armatei din Olanda.
«Este ca și cum am începe să ne luptăm acolo unde ne-am oprit, de unde am rămas», a spus Chalfont, ai cărui soldați au petrecut mai multe zile de instruire la poligonul Dravsko-Pomorské din nord-vestul Poloniei.
Dar, deși aplicațiile marchează un pas înainte pentru comandanții NATO în Europa, rămân întrebări cu privire la capacitatea armatei de a răspunde masiv unei provocări serioase din partea acestei regiuni, potrivit analiștilor militari americani.
Recent, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat că țările membre în Alianța Nord-Atlantică sporesc cheltuielile de apărare din cauza Rusiei. El susține că membrii Uniunii Europene vor crește cheltuielile militare, dar nu pentru a-i face pe plac președintelui Donald Trump. „Noi vedem acum că Rusia este mai puternică, vedem că teroriștii se află la frontierele noastre”, a adăugat Jens Stoltenberg.
El a subliniat, de asemenea, că americanii «sunt 100% angajați față de NATO», raportează FAN (Agenția Federală de Informații). La începutul acestei luni, președintele rus Vladimir Putin a afirmat la reuniunea anuală extinsă a Consiliului Federal al Serviciului de Securitate că se exercită o presiune tot mai mare din partea NATO asupra frontierelor de vest ale Rusiei.
«În apropierea granițelor rusești, continuă extinderea infrastructurii militare a NATO, iar decizia Statelor Unite ale Americii de a se retrage din Tratatul privind eliminarea rachetelor cu rază scurtă și medie de acțiune este o măsură directă pentru distrugerea întregului sistem de acorduri internaționale de securitate. Acest lucru, desigur, schimbă situația operațională și, din păcate, nu spre bine», a explicat liderul rus.
În acest sens, el a solicitat personalului biroului central, administrațiilor teritoriale și unităților speciale ale FSB acțiuni profesionale și bine coordonate, disponibilitate în rezolvarea rapidă și eficientă a sarcinilor stabilite.
Un recent document de apărare al NATO menționează că Alianța Nord-Atlantică implementează o strategie de prezență în regiunea Mării Negre, care constă în creșterea duratei șederii forțelor NATO în apele acestei mări.
Acest lucru se realizează de comun acord cu aliații din regiune — România, Bulgaria și Turcia. În 2018, un raport arăta că navele NATO au petrecut 120 de zile de patrulare în Marea Neagră, în loc de 80 de zile, așa cum a fost înainte, informează NSN.
În decembrie anul trecut, Putin, în timpul unei mari conferințe de presă, a explicat că «amenințarea rusă» este o ficțiune din partea Occidentului.
«NATO are nevoie de o amenințare externă, altfel nu va putea asigura acest raliu, are nevoie să se adune împotriva cuiva. Împotriva Rusiei este bine, pentru că e cea mai mare putere nuclear”, a spus liderul rus, citat de GAZETA.ru.